Învață-mă pe de rost

să simt

cum iarna îmi trece

prin vene

și inima cum mă ridică în picioare

 

Aș vrea să fiu altul cu aceleași păcate

să schimb rostul lumii

de vis a vis

să port vinovăția în marșuri stradale

și mai apoi să mă condamn

să respir aerul greu din pușcării

 

Învață-mă

să fiu de folos

să simt arsura cum coboară

în mine

și trupul pedepsit cum se revoltă

Învață-mă

că pasul ce trece prin mine

nu are bocancii mai grei decât țipătul

Decât ura care se prelinge pe lângă garniturile imperfecte ,

Îmbătrânite și coapte de vreme

și de strânsorile repetate

 

Rezist cum mai poate rezista

încercarea

Repetiția dusă la exasperare

și văd cum apare o umbra ce cutează

să-și suprapună forma

ajunsă la strigare

Lăsându-mă aproape de prima închinare.