Deca: Ponderea absolvenţilor de învăţământ superior – România este departe de ceea ce ar trebui să fie

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că România are nevoie de mai mulţi studenţi şi de absolvenţi de învăţământ superior în domenii de care depinde bunăstarea întregii naţiuni.

„Începutul unui nou an universitar este un motiv de bucurie pentru comunităţile academice de pretutindeni. (…) Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti reprezintă un reper în arhitectura sistemului universitar în România de mai bine de un secol. (…) Calitatea produsului educaţional este un subiect despre care se discută mult în spaţiul public şi pe bună dreptate. Pe scurt, calitatea educaţiei reprezintă modul în care reuşim să ne ridicăm la nivelul studenţilor, al absolvenţilor şi, mai ales, la nivelul aşteptărilor societăţii. De aceea, ne dorim ca modul în care asigurăm calitatea în învăţământul superior să plece de la concentrarea pe rezultatele învăţării şi pe încurajarea celor mai buni”, a spus Deca, luni, la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Ea a menţionat programele din noua lege a învăţământului universitar prin care studenţii sunt ajutaţi să evite abandonul.

„Se spune, de prea multe ori, că România are prea mult studenţi. Dacă ne uităm la studiile internaţionale, vedem că atât în ceea ce priveşte procentul de absolvenţi de învăţământ superior în familia Uniunii Europene, cât şi în rândul statelor dezvoltate, România este departe de ceea ce ar trebui să fie. În domenii esenţiale, de care depinde bunăstarea întregii naţiuni, avem nevoie de mai mulţi studenţi şi de mai mulţi absolvenţi talentaţi care să poată răspunde nevoilor societăţii.(…) Noua lege a învăţământului superior vine cu o serie de programe naţionale pentru a-i sprijini pe cei care au potenţialul să finalizeze o universitate (…), de la Programul naţional de reducere a abandonului universitar, până la Programul „Primul student în familie”, pentru că, de prea multe ori, şansele unui tânăr cu potenţial să urmeze cursurile unei universităţi depind de nivelul de educaţie al familiei. Tot în acest sens, a crescut sprijinul social pentru studenţi, de la creşterea procentului de subvenţionare a transportului până la nivelul şi numărul burselor studenţeşti”, a explicat Deca.

Ea i-a îndemnat pe studenţi să utilizeze oportunităţile de mobilitate academică, să se înscrie în proiecte internaţionale, să se implice în cercetare.

„Cu cât mai mulţi oameni responsabili şi educaţi avem implicaţi în viaţa civică, cu atât mai bine va arăta România din punct de vedere economic, social, politic”, a adăugat Deca.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a evidenţiat că studenţii din primul an vor beneficia de actualele investiţii în sistemul de sănătate.

„În perioada următoare o să vedeţi că România se schimbă din punct de vedere al sistemului de sănătate, iar când voi veţi termina Universitatea o să vedeţi că principalele investiţii din sistemul de sănătate din România vor fi finalizate, în marea lor majoritate. Aceste investiţii vor fi inutile fără voi. De aceea, fac un apel către voi, toţi studenţii, către toţi tinerii medici să înţeleagă că această ţară are nevoie de profesionişti din sistemul de sănătate, iar tot ceea ce facem în momentul de faţă, din punct de vedere al dezvoltării infrastructurii medicale, poate să aibă valoare numai dacă voi veţi folosi această infrastructură în folosul oamenilor. Avem o datorie faţă de această ţară, trebuie să ne exercităm profesia cu demnitate, cu bună credinţă şi să facem lucrul acesta ca să putem să avem speranţa unui viitor mai bun”, a spus Rafila la deschiderea anului universitar.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti are în acest an 13.460 de studenţi, dintre care 2.686 au trecut, luni, pentru prima oară pragul instituţiei de învăţământ. Noua generaţie de studenţi medicinişti va purta simbolic, pe tot parcursul anilor de studii de licenţă, numele medicului neurolog Ovidiu Alexandru Băjenaru, personalitate marcantă a medicinei româneşti şi internaţionale. AGERPRES