Simpozionui Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”

Primăria Municipiului Iași și Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași , alături de instituțiile organizatoare și cele partenere, organizează în perioada 4 – 7 octombrie 2023 cea de-a XXV-a ediție a Simpozionului Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor”.
În cadrul ceremoniei de deschidere organizată la Teatrul Național, primarul Mihai Chirica a înmânat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi doamnei Tereza Irene Sinigalia, profesor universitar emerit în domeniul proceselor de restaurare şi conservare a monumentelor medievale din ţara noastră, domnului Eugen Târcoveanu, figură emblematică a chirurgiei ieşene, domnului loan Sasu, arhitect de carieră, și domnului Constantin Firtea, expert restaurator structuri istorice şi construcţii civile.
Simpozionul se bucură de participarea a numeroase personalități din mediul academic, științific și de cercetare din România și din afara granițelor, adresându-se tuturor celor preocupați de soarta monumentelor istorice.
„Pentru mine, Iașul – tărâmul atâtor cărturari de mare faimă, al atâtor întâmplări minunate și al atâtor locuri fermecătoare – este un monument în sine!
Strategia noastră este ca Iașul să își valorifice la maximum zestrea culturală și istorică, în care vom investi și în următoarea perioadă.
Mesajul transmis nouă, ieșenilor, de-a lungul anilor, de toate aceste clădiri și situri istorice este că un oraș nu poate exista, nu se poate dezvolta, nu se poate înălța fără o fundație solidă. Și, după cum se vede, Iașul posedă o fundație deosebit de trainică. Haideți să ne simțim cât mai bine și să fim mândri de orașul nostru!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Simpozionui Internațional „Monumentul – Tradiție și Viitor” este organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Institutul Național al Patrimoniului, Academia Română – Filiala Iași, Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Academia de Științe a Moldovei, Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Institutul Național al Patrimoniului Cultural din Republica Moldova și Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzaki” Rădăuți, cu sprijinul Ateneului Național Iași, Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, Muzeului Național Brukenthal Sibiu și Arhivelor Naționale Iași.