Ciucă: România nu este o ţară blazată, ci o ţară cu blazon; să ne propunem un PIB de 500 de miliarde de euro în 2027

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, le-a transmis, vineri, participanţilor la Repatriot Summit 2023, că nivelele de ambiţie trebuie să fie cât mai ridicate pentru a avea rezultate cât mai bune, propunând ca ţintă, la sugestia oamenilor de afaceri români, un nivel al PIB pentru 2027 de 500 de miliarde de euro.

„Există potenţial şi oportunităţi. Potenţialul pleacă de la resursa umană şi de la ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu ca ţară. Avem tot ce ne trebuie să putem să folosim acest potenţial pe o serie întreagă de oportunităţi care, din păcate, uneori sunt pierdute sau sunt neglijate. De aceea, când am avut ocazia să mă întâlnesc cu oameni de afaceri români, am vorbit de două chestiuni foarte importante (…): empatia şi, uneori, ignoranţa. Avem nevoie să renaştem empatia din noi şi să arătăm că ne pasă de noi înşine, de cei de lângă noi, de tot ceea ce este în jurul nostru. Dacă reuşim chestiunea acesta, cred că eliminăm şi partea aceea de ignoranţă”, a afirmat Ciucă, la Palatul Parlamentului.

El a subliniat că, după aderarea la NATO şi UE, România a înregistrat cea mai dinamică creştere economică din Europa – 800%.

„PIB-ul a crescut. Am depăşit anumite ţări pe care nu ne-am fi gândit că vom reuşi să le ajungem. Trebuie să folosim o axiomă, să stabilim nivele de ambiţie cât mai ridicate, ca să avem rezultate cât mai bune. Suntem a şasea ţară din Europa. Trebuie să ajungem a şasea ţară din Europa şi din punct de vedere al dezvoltării economico-sociale. Dacă ne propunem acest lucru, sunt convins că putem. (…) La sfârşitul anului 2022 am avut o creştere în valoare nominală a PIB de 49 de miliarde de euro, ne apropiem de 300 de miliarde de euro ca PIB. Să ne propunem ca la sfârşitul anului 2027 România să aibă un PIB de 500 de miliarde. Avem acest potenţial. Am discutat chestiunea aceasta cu Romanian Business Leaders (…) şi ei au venit şi au spus: „PIB-ul României 500 de miliarde de euro, pentru că se poate”, a adăugat Ciucă.

Preşedintele Senatului susţine că printr-o unire a forţelor se poate progresa, dând ca exemplu actuala coaliţie de guvernare, unde dreapta s-a unit cu stânga.

„Trebuie să fim cu toţii laolaltă şi să retrezim acel sentiment de unitate, de voinţă şi de putere pentru că le avem pe toate, dar sunt lăsate undeva acolo şi intrăm înt-o anume stare de blazare. România nu este o ţară blazată, România este o ţară cu blazon, românii sunt oameni cu blazon. Trebuie doar să avem încredere, deschidere la comunicare şi dialog. Nu contează culoarea politică. (…) Politicienii trebuie să facă sacrificii de orgoliu, sacrificii de ideologie şi de doctrină şi trebuie să o facă pentru ţară. Atunci când ţara are nevoie. În 2021 nu ne dădea nimeni şanse să realizăm această coaliţie, stânga cu dreapta. (…) Am guvernat împreună, (…) am trecut ţara prin acele crize succesive”, a explicat Ciucă.

El consideră că România trebuie, prin anumite programe, să îi atragă pe românii plecaţi, care prosperă în străinătate, dar care s-ar întoarce „acasă”.

„Important este ce facem de acum înainte. Putem prin această platformă integrată cu românii din ţară şi românii din diaspora să putem să creăm acele programe şi proiecte prin care românii din diaspora, pe de o parte, să simtă legătura pe care o au cu ţara, să simtă că indiferent unde sunt pot face ceva pentru ţară. (…) Am văzut români din Irlanda. (…) Au reuşit să urce şi urcă în ierarhie. Sunt la a doua, la a treia generaţie. Pe de o parte, este îmbucurător, ne mândrim, pe de altă parte este trist pentru că nu sunt acasă. Şi ei resimt că nu sunt acasă, ei vor să se întoarcă acasă. Dar pentru asta noi aici trebuie să facem ceea ce avem de făcut pentru ca ei să ia decizia să revină acasă”, a punctat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL vrea ca românii să resimtă „patriotismul adevărat”, „suveranitatea adevărată” şi „credinţa adevărată”.

 


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO


„Din punct de vedere al angajamentului personal, voi continua să sprijin tot ceea ce este necesar şi benefic pentru ca românii să resimtă patriotismul adevărat, (…) componenta aceea de suveranitate adevărată, nu falsă, ortodoxismul adevărat, nu fals, credinţa adevărată şi nu doar clamată prin vorbe şi să evităm prin acest dialog tot ceea ce ni se difuzează dintr-o serie întreagă de instrumente foarte bine meşteşugite ca informaţii false, ca informaţii care schimbă percepţii şi ca informaţii care ne fac să intrăm în acea stare în care să fim tot timpul dezamăgiţi. Nu trebuie să fim dezamăgiţi, avem de ce să fim mândri. Dar pentru asta trebuie să ne angajăm fiecare dintre noi şi să avem acea putere interioară, aşa cum aţi avut-o dumneavoastră, să mişcaţi lucrurile în direcţia care trebuie”, le-a mai transmis Ciucă participanţilor la Repatriot Summit – „Credem în România”, eveniment aflat la a VIII-a ediţie. AGERPRES/