Forumul Finanţări pentru cultură şi conectare internaţională, la Timişoara

La Timişoara va avea loc Forumul Finanţări pentru cultură şi conectare internaţională, în perioada 30 – 31 octombrie, care îşi propune să contribuie la creşterea capacităţii operatorilor culturali de a dezvolta idei de proiecte viabile şi sustenabile, să susţină profesionalizarea şi inovaţia în finanţarea publică pentru cultură, în context european.

Evenimentul va avea loc la Faber şi la Cinema Victoria, în organizarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timişoara, împreună cu Biroul Europa Creativă România, din cadrul Unităţii de Management a Proiectului – Ministerul Culturii.

„În 2023 ne uităm la practicile de finanţare publică inovatoare şi la contextul creat de Programul cultural naţional Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, în special la dimensiunea europeană a colaborărilor, parteneriatelor şi programelor de creştere de capacităţi pentru profesionişti şi organizaţii”, spune Raluca Iacob, coordonatoare Power Station şi monitorizare – evaluare rezultate şi impact Timişoara 2023, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Participanţii la conferinţă se vor familiariza cu proiectele de cooperare Europa Creativă în care sunt implicate organizaţii din România şi cu detalii despre finanţări disponibile la nivel european pentru operatorii din sectoarele culturale şi creative, organizaţii şi persoane fizice.

Vor susţine prezentări reprezentanţi ai unor organizaţii şi instituţii de cultură, alături de cei ai Ministerului Culturii – Unitatea de Management a Proiectului, Biroul Europa Creativă, Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara şi alţii. La dezbaterea cu tema Relaţii internaţionale prin mobilităţi şi cooperare culturală vor vorbi reprezentaţi ai Veszprem Balaton Capitală Europeană a Culturii 2023, Elefsina Capitală Europeană a Culturii 2023, Institutului Cultural Român şi Primăriei Municipiului Timişoara. De asemenea, vom afla despre tendinţe în sprijinirea dezvoltării capacităţii actorilor culturali prin programe dedicate de finanţare şi formare profesională alături de colegi din reţeaua europeană On the Move, Reţeaua Europeană a Centrelor Culturale şi Institutul Goethe România.

Evenimentul face parte din programul Power Station, componenta Programului cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creşterii capacităţii sectorului cultural şi implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara. AGERPRES