Mesajul primarului Mihai Chirica cu ocazia celei de-a XXXII-a ediții Sărbătorile Iașului

„O sărbătoare sfântă a Iașului!
A fost odată o mândră cetate aflată la răscruce de drumuri, cu frumoase zidiri de piatră, cu multe biserici şi cu oameni de bună credință, care ştiau a face istorie. Era Iaşul, capitala Moldovei.
Aici, în anul 1641, domnitorul Vasile Lupu a depus în ctitoria sa, Biserica Sfinţilor Trei Ierarhi, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. De aici, în anul 1889, moaştele Sfintei făcătoare de minuni au fost mutate la Catedrala Mitropolitană.
Există astăzi un oraş care îşi respectă trecutul şi îşi construieşte un prezent modern, european, de care trebuie să ne bucurăm cu toţii. Este Iaşul, capitala ortodoxiei româneşti.
În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie sute de mii de pelerini vin să se închine la Cuvioasa Parascheva, Ocrotitoarea Sfântă a Moldovei.
Îi invit pe ieşeni şi pe oaspeţii lor să se apropie cu încredere de poarta către reculegere şi regăsire spirituală pe care Iaşul le-o deschide astăzi şi dintotdeauna! Iaşul a dăruit enorm României şi nu a cerut niciodată răsplată. Însă fericirea pe care o primeşte prin minunea de a găzdui sfinţenia Cuvioasei Parascheva este cea mai de preţ recunoaştere a însemnătăţii acestui oraş. Primarul și marele om de cultură Nicolae Gane spunea: „Iaşul este oraşul bisericilor în piatra cărora domnitorii şi părinţii noştri au însemnat de-a pururea nestrămutata lor smerenie!”
Aşadar, îi salut din inimă pe toţi pelerinii sosiţi în Iaşi pentru a se ruga la sfintele moaşte, îi salut pe toţi cei care sosesc în Iaşi pentru a redescoperi capitala Moldovei şi le mulţumesc ieşenilor pentru faptul că sunt gazde bune şi primitoare!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!” (Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași)