Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că mesajul său a fost „ferm” de la început împotriva corupţiei în sistemul de sănătate şi a „şpăgii” în spitale.
Rafila a fost întrebat de jurnalişti, la Palatul Parlamentului, care este mesajul său pentru medicii care spun pe reţele de socializare că şpaga în spitale nu este mare problemă, iar procurorii nu ar trebui să se ducă peste medici, ci peste alte persoane.
„Mesajul meu a fost ferm de la început, din punctul ăsta de vedere – nu corupţiei în sistemul de sănătate, nu şpăgii în spitale. Eu nu ştiu cine sunt cei care difuzează astfel de informaţii, că nu am timp să urmăresc chiar aşa de mult social media, dar, după părerea mea, este o degradare a conştiinţei profesionale pentru cei care promovează şpaga în spitale. Faptul că există acte de corupţie care au fost aduse în atenţia opiniei publice, după părerea mea, nu este un lucru rău, înseamnă că şi instituţiile abilitate din statul român şi Ministerul Sănătăţii prin structurile pe care le are de integritate şi cele de control îşi fac datoria. Faptul că apar în media astfel de informatii, nu aş spune că este firesc, dar este parte a unui proces de curăţare. Nu putem să avem corupţie fără corupţi. Există astfel de situaţii, sunt reprobabile”, a afirmat ministrul.
El a adăugat că nu tot corpul medical „face aşa ceva”, iar marea majoritate a oamenilor care lucrează în spitale sau în alte instituţii medicale îşi fac datoria fără să condiţioneze în vreun fel actul medical.
„Aducerea la suprafaţă a unor astfel de situaţii, din păcate, blamează întreg corpul medical”, a transmis Alexandru Rafila. AGERPRES