Simion: AUR demarează demersurile pentru două referendumuri – pentru familie şi pentru plăţile în numerar

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a anunţat, miercuri, demararea demersurilor pentru două referendumuri care vizează familia dintre un bărbat şi o femeie, respectiv plăţile în numerar.

„Vrem să anunţăm demararea demersurilor pentru două referendumuri importante, pentru familia dintre un bărbat şi o femeie şi pentru numerar. Se va constitui un grup de iniţiativă la notar, conform legii, strângere de semnături pentru plăţile în numerar, pentru introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar. Am văzut şi în alte ţări că se întâmplă acest lucru, în Austria, în Elveţia”, a precizat Simion la o conferinţă de presă.

Liderul AUR a menţionat că ambele referendumuri se pot organiza în aceeaşi zi.

În altă ordine de idei, George Simion a acuzat autorităţile române că nu iau atitudine faţă de primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care strânge semnături pentru „un inventat steag al unui inventat ţinut”.

„Atrag atenţia că primarul din Sfântu Gheorghe, domnul Antal Arpad, strânge semnături în aceste zile pentru un inventat steag al unui inventat ţinut şi autorităţile române, prin partidele de guvernare, prin tăcere, sunt vinovate de acest lucru”, a transmis Simion.

Pe de altă parte, liderul AUR le-a solicitat autorităţilor române să condamne „felul evaziv, ba chiar jignitor” al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski faţă de „noţiunea de limbă moldovenească”.

„Cerem autorităţilor române să condamne, pentru că AUR cu siguranţă o face, felul evaziv, ba chiar jignitor, al preşedintelui Zelenski faţă de noţiunea de limbă moldovenească, care este perpetuată de autorităţile de la Kiev”, a susţinut Simion. AGERPRES