Temperaturile vor fi fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu perioade de răcire, respectiv de încălzire, iar precipaţii uşoare sunt probabile după data de 19 octombrie, conform estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 16-29 octombrie.
În Banat, prima săptămână va debuta cu valori termice uşor sub cele normale, astfel încât media maximelor va fi de 15-16 grade, iar cea a minimelor de 2-4 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată. Prin urmare, în zilele de 20 şi 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, cu valori medii ale maximelor în general de 25-27 de grade şi ale minimelor de 12-14 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 18-20 de grade şi ale minimelor de 8 -10 grade.
Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua aproape în fiecare zi.
În Crişana, în primele două zile ale intervalului de referinţă, respectiv în zilele de 16 şi 17 octombrie, se vor înregistra valori termice uşor sub cele normale, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor va fi de 2-3 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în zilele de 20 şi 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, cu medii ale maximelor în general de 24-26 de grade şi ale minimelor de 12 -14 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu valorii medii ale maximelor de 18 -20 de grade şi ale minimelor de 8 -10 grade.
Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua aproape în fiecare zi.
Şi în Transilvania, prima săptămână va debuta cu valori termice uşor sub cele normale, astfel încât vor fi medii ale maximelor de 12 -14 grade şi ale minimelor de 0 -2 grade, mai coborâte în zonele depresionare ale regiunii, spre valorii medii în jurul a minus 4 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în zilele de 20 şi 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, cu valorii medii ale maximelor în general de 20 -24 de grade şi ale minimelor de 7-9 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 16-18 grade şi ale minimelor de 5-7 grade.
Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua, slab cantitativ, aproape în fiecare zi.
În Maramureş, în primele două zile ale intervalului de prognoză, respectiv în zilele de 16 şi 17 octombrie se vor înregistra valori termice uşor sub cele normale, astfel încât media maximelor va fi de 12-13 grade, iar a minimelor de 1-2 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în zilele de 20 şi 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, când se estimează că se vor înregistra medii ale maximelor în general de 20-22 de grade şi ale minimelor de 9-11 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de referinţă sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu valori medii ale maximelor de 16-18 grade şi ale minimelor de 6-8 grade.
Temporar vor fi ploi în general slabe cantitativ, începând cu data de 19 octombrie şi până la finalul intervalului de referinţă.
Prima săptămână de prognoză va debuta cu valori termice uşor sub cele normale în Moldova, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 14 grade, iar cea a minimelor va fi de 2-3 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată. Prin urmare, în ziua de 20 octombrie media maximelor va tinde spre 20-22 de grade, iar cea a minimelor spre 8-10 grade. Pentru zilele de 21 şi 22 octombrie gradul de împrăştiere al regimului termic va fi foarte mare, ecartul mediu al maximelor fiind estimat între 12-20 de grade, iar cel al minimelor între 4-10 grade. Ulterior, pentru a doua săptămână de referinţă sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 14-16 grade şi ale minimelor
de 6-8 grade.
Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua aproape în fiecare zi.
În Dobrogea, în intervalul 16-18 octombrie se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale ale perioadei, astfel încât media maximelor va fi de 16-18 grade, iar cea a minimelor de 6-9 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în data de 20 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, cu medii ale maximelor în jurul a 26 de grade şi ale minimelor de 12-14 grade, apoi se va răci din nou. Pentru a doua săptămână de referinţă sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 18-20 de grade şi ale minimelor de 10-12 grade.
Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în zilele de 23 şi 24 octombrie.
În Muntenia, prima săptămână va debuta cu valori termice apropiate de cele normale, astfel încât media maximelor va fi de 17-18 grade, iar cea a minimelor de 4-6 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în data de 20 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, cu medii ale maximelor în jurul a 26 de grade şi ale minimelor de 12-14 grade, apoi se va răci din nou. Pentru a doua săptămână de referinţă sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime medii de 18-20 de grade şi minime de 6-9 grade.
Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în zilele de 23 şi 24 octombrie.
În primele zile ale intervalului de referinţă (16-18 octombrie), în Oltenia se vor înregistra valori termice apropiate de cele normale, astfel încât media maximelor va fi de 16-18 grade, iar cea a minimelor de 4-6 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în zilele de 20 şi 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, cu maxime medii de 24-26 de grade şi minime de 10-12 grade, apoi din data de 22 octombrie se va răci din nou. Pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 18-20 de grade şi ale minimelor de 10-12 grade.
Probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată în intervalul 22 – 24 octombrie, dar şi după data de 26 octombrie.
La munte, în zilele de 16 şi 17 octombrie, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, astfel încât media maximelor va fi 4-6 grade, iar cea a minimelor de minus 2-0 grade. La altitudini de peste 2.000 m, valorile medii ale minimelor vor fi mai scăzute, spre minus 7 – minus 3 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendinţă de creştere treptată, astfel încât în zilele de 20 şi 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit, cu medii ale maximelor în general de 14-16 de grade şi ale minimelor de 6-8 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de referinţă sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu maxime de 8-10 de grade şi minime de 2-4 grade, în medie regională.
După data de 19 octombrie şi până la finalul intervalului de referinţă, temporar se vor semnala precipitaţii. AGERPRES