Eurodeputatul Dragoş Pîslaru, co-preşedinte al REPER, a acuzat luni Guvernul României că „favorizează companiile de stat” şi totodată a criticat dorinţa coaliţiei PSD-PNL de a renegocia jaloane din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru care România a încasat deja bani.
Potrivit acestuia, „în loc să le găsească locuri de muncă stabile şi de viitor românilor din Valea Jiului, Ministrul Energiei e preocupat să amâne închiderea minelor de cărbune şi să redeschidă jaloane din PNRR pe energie deja închise, deşi România este în urmă cu cele pe care le are de executat”.
„În PNRR, m-am asigurat că banii care revin României pentru măsuri verzi nu vor ajunge niciodată la companiile din industrii poluante precum minerit şi prelucrare de cărbune. Oltenia nu mai trebuie ţinută captivă în poluare şi deconectare de la industriile viitorului, ci are nevoie de centrale pe gaze şi energie solară. Prin PNRR şi REPowerEU, Oltenia avea un viitor şi putea accesa fonduri pentru dezvoltare până în 2026”, declară eurodeputatul Dragoş Pîslaru, într-un comunicat de presă.
El le-a solicitat liderilor PNL şi PSD să iasă public şi să spună de ce nu îşi doresc să investească fondurile europene în locuri de muncă pentru români.
„În sfârşit aflăm ce va face Guvernul cu banii din taxele românilor cu salarii medii şi ale IMM-urilor: 1,2 miliarde euro îi dăm la companiile de stat! Nu acoperim gaura de la buget ca să investim în şcoli şi spitale, ci ca să acoperim pierderile companiilor de stat care vor falimenta oricum. Cer liderilor politici PNL şi PSD să iasă public şi să spună cu subiect şi predicat de ce nu îşi doresc să investească fondurile europene în locuri de muncă pentru români şi preferă să facă tot felul de combinaţii ca să rezolve problemele companiilor de stat”, a afirmat copreşedintele REPER.
De asemenea, acesta a menţionat că PNRR-ul României, aprobat de Comisia Europeană, are ţinte foarte clare.
„Însă vedem că ineficienţa politică a guvernului PSD-PNL ne pune în situaţia în care să ajungem să fie nevoie de prelungirea termenului pentru noile centrale pe gaze şi energie solară din Oltenia, care nu vor fi gata până în 2026, aşa cum era stabilit”, a mai spus europarlamentarul REPER. AGERPRES