Guvernul Turciei propune „un model de garanţii” pentru stingerea conflictului palestino-israelian, care implică „soluţia celor două state” şi angajamentul mai multor ţări de a asigura punerea în aplicare a acestei soluţii, a relatat marţi cotidianul turc Sabah, preluat de EFE.
Potrivit ziarului citat, ministrul de externe turc Hakan Fidan a explicat luni unui grup de jurnalişti că noua „formulă” este deja discutată „într-un cerc restrâns”.
Şeful diplomaţiei turce plănuieşte să prezinte această propunere miercuri, la şedinţa extraordinară a Organizaţiei Conferinţei Islamice (OCI) convocată în oraşul saudit Jeddah, în contextul războiului dintre Hamas şi Israel.
„Propunem ideea principală a garanţiilor (…) Este doar o propunere, dacă sunt propuneri mai bune, le vom evalua”, a transmis ministrul, care urmează să se întâlnească marţi la Beirut cu omologul său libanez, Abdallah Bouhabib.
„Sugerăm ca ţările garante să fie din regiune, ceea ce include Turcia, pentru partea palestiniană. Pentru Israel, alte ţări ar trebui să fie garante. Odată ce se ajunge la un acord pe care ambele părţi îl pot accepta, ţările garante ar trebui să fie responsabile pentru respectarea acestuia”, a explicat el.
Ideea este ca naţiunile garante să menţină o prezenţă pe teren pentru a asigura respectarea viitorului acord de pace.
Potrivit lui Fidan, Ankara îndeamnă comunitatea internaţională să vadă în criza actuală, declanşată după atacul terorist masiv şi letal al Hamas din 7 octombrie, o şansă de a face progrese în direcţia „soluţiei celor două state şi de a aduce pacea durabilă în regiune”.
Această propunere este unul dintre cele două obiective principale pe care guvernul turc, condus de islamistul conservator Recep Tayyip Erdogan, le promovează în contactele sale internaţionale pentru a opri războiul declarat de Israel împotriva Hamas după atacul terorist al grupării fundamentaliste comis la 7 octombrie.
Celălalt punct central al campaniei diplomatice turce este asigurarea faptului că populaţia palestiniană din Fâşia Gaza primeşte ajutor umanitar.
În plus, Fidan a dezvăluit că a vorbit luni cu şeful Biroului Politic al Hamas, Ismail Haniyeh, despre condiţiile unei posibile eliberări a ostaticilor civili răpiţi în timpul atacului în care militanţii Hamas au pătruns în Israel dinspre Fâşia Gaza şi au ucis aproximativ 1.400 de oameni în Israel.
„Ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie a fost o surpriză pentru toată lumea, în special pentru Israel”, a amintit ministrul turc, referindu-se mai ales la faptul că gardul care desparte Gaza de teritoriul israelian a fost distrus parţial, iar ore întregi atacatorii nu au întâmpinat niciun fel de rezistenţă din partea armatei israeliene.
Fidan, fost şef al serviciilor de informaţii turce, cu contacte foarte strânse în Orientul Mijlociu, a reiterat poziţia guvernului său, care consideră disproporţionate bombardamentele masive din Gaza cu care Israelul a reacţionat după ce a declarat război Hamas.
Ankara respinge şi blocada impusă Fâşiei Gaza de către Israel, care condiţionează intrarea acolo a ajutorului umanitar de eliberarea ostaticilor, în număr de cel puţin 199.
Ministrul turc a avertizat că, dacă nu este garantată o pace durabilă, israelienii „nu se vor putea simţi niciodată în siguranţă”, ceea ce, la rândul său, va declanşa spirala violenţei din nou şi din nou. AGERPRES