Președintele CJ Iași Costel Alexe a participat la conferința “Europa fără frontiere: dimensiuni politice și instituționale ale aderării României la Spațiul Schengen”, organizată de Fundația Colegiului Național de Apărare – Sucursala Iași și Primăria Municipiului Iași.
„Dacă am fi avut această întâlnire în urmă cu două săptămâni și jumătate, ne-am fi raportat la războiul din Ucraina ca la cea mai mare amenințare de securitate de la granițele NATO, UE sau Schengen. A venit însă ziua de 7 octombrie 2023 și întreaga planetă și-a întors privirea spre conflictul sângeros izbucnit în Orientul Mijlociu, iar provocările de securitate s-au amplificat și în interiorul spațiului de liberă circulație.
Vedem cum, în fața crizei internaționale, 11 state europene au luat măsuri excepționale privind Tratatul Schengen, măsuri ce au mai fost aplicate de-a lungul vremii în fața valurilor de refugiați, după atacuri teroriste sau în pandemie. Europa este pusă din nou la încercare și este nevoie mai mult ca oricând de unitate și de un răspuns comun, astfel încât valorile în care credem cu toții să fie păstrate și apărate.
Spațiul Schengen trebuie să rămână o zonă fără frontiere, iar România are tot dreptul să fie membru al acestui spațiu de liberă circulație. Locul României este în spațiul Schengen. Avem stabilitate instituțională și suntem capabili ca țară să asigurăm respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, să combatem corupția și criminalitatea organizată.
Cred cu fermitate că ne merităm locul în Spațiul Schengen şi sper ca procesul de integrare europeană să devină complet prin admiterea noastră de facto, într-un orizont de timp cât mai apropiat.
Felicitări organizatorilor pentru acest eveniment important pentru comunitatea noastră!”, a subliniat Costel Alexe, președintele CJ Iași.