FILIT în școala ieșeană, ediția 2023

În perioada 18-22 octombrie 2023, Inspectoratul Școlar Județean Iași a derulat Proiectul FILIT în școala ieșeană, suită distinctă de manifestări culturale în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere – FILIT, în organizarea cărora I.S.J. este partener tradițional al Muzeului Național al Literaturii Române Iași – inițiatorul evenimentului.
Agenda acestei ediții a inclus proiectele deja consacrate, cu semnificație și rezonanță deosebite în tradiția recentă a școlilor ieșene și a implicat un număr semnificativ de elevi și profesori din municipiu și din județ:
✅„Scriitori în școli” – 20 de școli din Iași, Târgu Frumos, Pașcani și Hârlău (Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași, Colegiul Național Pedagogic „V. Lupu” Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, Colegiul Economic Administrativ Iași, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” Iași, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași, Liceul Tehnologic Economic de Turism Iași, Liceul „Junior” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos, Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani, Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Hârlău) au fost gazde impecabile pentru invitați de marcă ai FILIT, alături de care elevii și profesorii au avut prilejul de a dialoga pe teme de literatură, cultură, artă: Radu Paraschivescu, Dan Sociu, Lilia Calancea, Ioana Maria Stăncescu, Magda Cârneci, Mihai Radu, Lavinia Braniște, Mihai Iovănel, Florin Partene, Lucian Vasilescu, Cosmin Leucuța, Ana Maria Sandu, Lidija Dimkovska, Bogdan-Alexandru Stănescu, Doina Roman, Mircea Țara, Gabriel Cărtărescu, Maria Orban, Teodora Matei, Monica Ramirez, Cristina Alexandrescu, Augustina Visan, Cristina Chira, Cătălina Matei, Cristina Centea, Laura Grünberg, Anamaria Borlan, Dan Doboș, Ilie Pintea, Ștefania Mihalache, Artiom Oleacu, Remus Boldea, Iulian Tănase, Marius Chivu, Alex Tocilescu, Marius Chivu, Alex Tocilescu, Cristian Fulaș.
✅„Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în 2022” – au intrat în competiție cinci volume recent publicate de scriitori contemporani consacrați (Lilia Calancea, Cosmin Leucuța, Ștefania Mihalache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihai Radu), care au fost citite și evaluate de 28 de elevi din 11 colegii și licee ieșene, sub coordonarea profesorilor de limba și literatura română.
Dintre toate cărțile propuse, elevii ieşeni au preferat romanul „Sunt oare un călău?”, scris de Lilia Calancea, o carte cu un puternic impact lectorial care prezintă complicatul proces de căutare şi asumare a unei identități la granița dintre conştiința de sine şi alteritate, inocența pierdută, legăturile solidare între călăi şi victime, precum şi iubirea ca experiență salvatoare din infernul istoriei, toate trăiri proiectate pe fundalul tragic al lagărului din Treblinka anului 1942. Premiul a fost înmânat de către prof. Luciana Antoci, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Iași, în calitate de coordonator al proiectului, alături de un reprezentant al juriului liceenilor – Maria Baltag, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Iași.
✅Întâlnirea cu traducătorii, organizată la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, în data de 19 octombrie 2023, a construit contextul unui dialog despre arta traducerii prin raportare la cultura română, despre câștig și pierdere prin traducere și, nu în ultimul rând, despre rolul traducătorului în contextul literaturii române clasice și contemporane.
✅„Casa copilăriei” – sub acest generic, au fost organizate proiecte dedicate școlarilor mici, care, însoțiți de profesorii lor și chiar de părinți, au participat cu entuziasm la ateliere, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, în spațiile puse la dispoziție cu generozitate de Palatul Copiilor Iași.