Filmul „Libertate” regizat de Tudor Giurgiu a fost selecţionat în mai multe festivaluri internaţionale care vor avea loc în perioada următoare în Europa şi Statele Unite ale Americii, informează un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
Pelicula se numără printre cele 12 filme din competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cottbus (7 – 12 noiembrie), considerat unul dintre cele mai importante evenimente pentru promovarea cinematografiei est-europene. Filmul lui Tudor Giurgiu a fost selecţionat şi în competiţia europeană a Festivalului de la Arras, care îşi propune să aducă în faţa publicului cinemaul european contemporan, şi face parte din secţiunea „Fără graniţe” a celei de-a XIX-a ediţii a SlobodnaZona Film Festival organizat concomitent în trei oraşe din Serbia – Belgrad, Novi Sad şi Nis.
„Libertate” va putea fi urmărit şi în Grecia, la Salonic, la cel mai important festival de film din spaţiul elen. În SUA, filmul va fi proiectat în deschiderea celei de-a IV-a ediţii a Romanian Film Festival din Washington DC, organizat de Institutul Cultural Român şi Ambasada României în SUA.
Povestea filmului „Libertate” este inspirată din fapte reale petrecute la Sibiu în decembrie 1989.
Din distribuţie fac Iulian Postelnicu, Mirela Oprişor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoşteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ştefan Iancu, Ionuţ Caras.
„Libertate” a câştigat anul acesta Premiul pentru Cel mai Popular Film Românesc la TIFF, Premiul CICAE la Sarajevo, Premiul Juriului Ecumenic la Cinefest Miskolc şi Premiul pentru cele mai bune costume şi decoruri la Waterloo Historical Film Festival. AGERPRES