Mircia Chelaru: Armata în sine nu este o instituţie, ci un trup viu din trupul viu al naţiunii române

Deputatul AUR Mircia Chelaru a transmis un mesaj, marţi, în plen, dedicat Zilei Armatei – 25 octombrie, subliniind că Armata este „esenţa conştiinţei, a datoriei împlinite”, „forţa motrice” care a făcut posibilă accederea României în NATO şi, ulterior, în UE.

„Prezenţa mea aici este motivată de celebrarea zilei de mâine, ziua de 25 octombrie, cunoscută poporului român ca Ziua Armatei Române. (…) Ştiu că noi trebuie, de fiecare dată, să ne întoarcem la semnificaţia istorică şi simbolică a acestei zile. Pentru noi, militarii, este o zi a celebrării demnităţii, pentru noi, militarii şi pentru naţiunea română, este ziua rezidirii patriei înspre apus. Folosesc aceste cuvinte pentru că istoria Armatei române este însăşi istoria acestui neam şi ele sunt într-o simbioză indestructibilă. Armata în sine nu este instituţie, Armata în sine este trup viu din trupul viu al naţiunii române. Armata este esenţa conştiinţei, a datoriei împlinite”, a afirmat Chelaru.

Potrivit acestuia, Armata este „uriaşul soldat de veghe” pregătit să se jertfească pentru naţiune, pentru familia sa, pentru libertatea sa, pentru credinţa sa strămoşească.

„Vă reamintesc istoria recentă – Armata, prin asumarea misiunilor care i-au fost puse în faţă, a fost forţa motrice care a făcut posibilă accederea României în NATO şi ulterior în UE. Unii se vor lăuda că s-au alocat Armatei în ziua de astăzi 2,5% din PIB. Vreau să vă reamintesc că oricât de multă tehnică, oricât de sofisticată şi digitalizată ar fi aceasta, pe câmpul de luptă nu luptă banii, luptă oamenii. De aceea, trebuie să ne adresăm lor şi niciodată să nu uităm de ei. (…) Iată de ce, întorcându-mă la semnificaţia zilei de 25 octombrie, este o zi a rememorării, o zi a pioşeniei, o zi a recunoştinţei. Poporul ştie să o facă, dar trebuie să o facă şi ceilalţi. De la această tribună, tuturor care slujesc Armatei Române: respect şi recunoştinţă”, a evidenţiat deputatul AUR. AGERPRES