Prim-ministrul Dorin Recean efectuează o vizită de lucru la Bruxelles

MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean efectuează, în perioada 24 – 26 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles, pentru promovarea agendei de integrare europeană a țării noastre, participarea la Global Gateway Forum și consolidarea cooperării cu NATO, transmite MOLDPRES.

„În perioada 24 – 26 octombrie, prim-ministrul Dorin Recean conduce o delegație guvernamentală într-o vizită oficială la Bruxelles. Prim-ministrul va participa și la Global Gateway Forum, găzduit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu genericul „Împreună mai puternici prin investiții durabile””, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Potrivit sursei citate, vizita de lucru la Bruxelles cuprinde o agendă de întrevederi cu șefii instituțiilor europene, inclusiv cu vicepreședintele Josep Borrell Fontelles, înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate; vicepreședintele Maroš Šefčovič, responsabil de Pactul verde european, relații interinstituționale și prospectivă; vicepreședinta, Vera Jourová, responsabilă de valori și transparență; comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni; comisara europeană pentru energie Kadri Simson; comisarul european pentru justiție, Didier Reynders; comisarul european pentru transport, Adina Vălean; comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi; comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, și comisarul european pentru politici climatice Wopke Hoekstra.

„Programul vizitei de lucru are ca scop consolidarea relațiilor dintre țara noastră și Uniunea Europeană, evaluarea progreselor în procesul de implementare a reformelor, precum și discutarea oportunităților de aprofundare a cooperării în domenii cheie care vizează dezvoltarea economică, agricultura, infrastructura, energia și mediul. Este un alt pas concret de promovare a direcției de integrare europeană a Republicii Moldova”, a precizat Daniel Vodă.

Tot la Bruxelles, premierul Dorin Recean va avea o întrevedere cu secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg, cu care va discuta programele de apărare și reziliență, inclusiv interoperabilitate cu NATO și țările membre ale organizației în contextul eforturilor de modernizare a Armatei Naționale. Prim-ministrul va participa și la ședința Consiliului Nord-Atlantic.

Din delegația țării noastre fac parte: viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ministrul Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, și secretara de stat a Ministerului Energiei, Carolina Novac.

Aceasta este cea de-a patra vizită într-o capitală europeană a șefului Executivului, după cele de la București, Kyiv și Berlin.