Ambasadorul american în Japonia, Emanuel Rahm, a precizat într-un interviu acordat luni agenţiei Reuters că „va fi un contract pe termen lung între forţele armate americane şi industria piscicolă din Japonia”.
„Cea mai bună modalitate despre care am demonstrat că funcţionează în a contracara coerciţia economică a Chinei este de a veni în ajutorul ţării sau industriei vizate”, a explicat acesta.
Washingtonul ar trebui să mai caute în plan mai larg moduri prin care să contribuie la a compensa interdicţia chineză, care face parte din „războaiele economice” ale Chinei, a mai spus ambasadorul american.
China, care era cel mai mare importator de fructe de mare japoneze, afirmă că interdicţia impusă acestora a fost decisă din considerente de siguranţă. Totuşi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), agenţia nucleară a ONU, a garantat pentru siguranţa deversării în Pacific a apelor folosite pentru răcirea reactoarelor avariate de la centrala nucleară Fukushima Daiichi, avariată după tsunamiul produs în 2011 în nord-estul ţării. Operaţiunea de deversare a început în august. Duminică, miniştrii comerţului din G7 au cerut revocarea imediată a interdicţiilor impuse achiziţiilor de alimente japoneze.
Întrebat în legătură cu declaraţiile ambasadorului american în Japonia, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez Wang Webin a afirmat în conferinţa de presă de luni că „responsabilitatea diplomaţilor este de a promova prietenia între ţări şi nu de a defăima alte ţări şi de a crea probleme”.
Prima achiziţie de fructe de americane în cadrul planului SUA implică aproape o tonă metrică de scoici, ceea ce înseamnă totuşi doar o mică fracţiune din cele peste 100.000 de tone exportate de Japonia în China anul trecut.
Potrivit ambasadorului american, scoicile vor fi introduse în meniurile oferite militarilor la cantine şi pe nave, dar vor fi vândute şi în magazinele şi restaurantele din bazele militare, iar achiziţiile vor fi extinse în timp la toate tipurile de fructe de mare. Armata americană nu a mai cumpărat fructe de mare de pe piaţa locală japoneză, a menţionat Rahm.
SUA ar putea de asemenea să examineze importurile generale de peşte din Japonia şi China, a mai indicat acesta.
Emanuel, fost şef de personal al Casei Albe în timpul preşedintelui Barack Obama, a făcut în ultimele luni o serie de afirmaţii lipsite de menajamente în direcţia Chinei, vizând diverse chestiuni, inclusiv legate de politicile sale economice, lipsa de transparenţă a procesului de luare de deciziilor şi tratamentul acordat companiilor străine; în acelaşi timp, înalţi oficiali americani, inclusiv secretarul de stat Antony Blinken, au vizitat Beijingul într-un efort de îmbunătăţire a relaţiilor.
Întrebat dacă se consideră un „dur” în privinţa Chinei, Emanuel a respins acest apelativ, declarându-se „realist” şi a subliniat că este vorba de o ţară care se confruntă cu provocări economice majore, exacerbate de o conducere care refuză să ţină cont de sistemele internaţionale. AGERPRES