„O pledoarie umilă pentru încetarea focului şi pace”, a scris el în reţeaua X.
„Fiind un copil captiv în umbra războiului, îi cunosc îndeaproape mirosul, sunetele şi imaginile”, a afirmat oficialul, care este originar din regiunea Tigre din Etiopia, scena unor conflicte sângeroase în ultimele decenii.
„Îi înţeleg profund pe cei care sunt acum prinşi în mijlocul unui conflict, le simt durerea ca şi cum ar fi a mea. Războiul nu aduce decât devastare, oroare şi distrugere. Nimic altceva. În acest moment critic, să depăşim diferenţele şi să urmăm calea păcii. Adevărata demonstraţie de curaj constă în alegerea păcii. Le cer conducătorilor lumii să se unească şi să conducă lumea către pace. Alegeţi pacea”, a adăugat Tedros în mesaj.
AFP menţionează că, spre deosebire de alţi oficiali ai organizaţiilor din cadrul ONU care au cerut un armistiţiu în conflictul dintre Israel şi Hamas, Tedros a simţit direct efectele războiului. El şi-a pierdut un frate, mort din lipsă de îngrijiri medicale, iar în cursul ultimului război dintre guvernul de la Addis Abeba şi rebelii din Tigre, i-a murit un unchi. În timpul confruntărilor declanşate în Etiopia în 2020, care au durat doi ani, directorul OMS şi-a făcut cunoscută îngrijorarea provocată de lipsa de contact cu familia.
Războiul între Israel şi Hamas a început în 7 octombrie, când organizaţia islamistă palestiniană din Gaza a atacat civili evrei pe teritoriul israelian. Israelul a ripostat iniţial prin lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza, iar ulterior şi printr-o ofensivă terestră cu infanterie şi blindate. AGERPRES