Soţia unuia dintre ostaticii deţinuţi de Hamas, Ella Chaimi, s-a întâlnit, luni, cu membrii Comisiei de politică externă a Senatului şi cu ambasadorul statului Israel la Bucureşti, Reuven Azar, şi a evidenţiat că doreşte să îşi aducă acasă soţul, viu sau mort.
„Am descris în faţa Comisiei zilele după 7 octombrie (n.r. data răpirii). Potrivit Constituţiei, Guvernul român va face tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a sprijini cetăţenii români, pe soţul meu şi pe alţi ostatici deţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza. E important pentru noi să auzim cuvinte de încurajare”, a spus soţia românului.
Întrebată ce aşteaptă de la politicienii români, Ella Chaimi a precizat că îşi doreşte ca aceştia să nu se oprească din demersurile pe care le întreprind, să obţină informaţii astfel încât ostaticii să se întoarcă acasă.
Ea a evidenţiat că singura informaţie pe care o are, în prezent, despre soţul său, cu dublă cetăţenie, este că acesta este ostatic al Hamas din 7 octombrie şi vrea să ştie dacă soţul său trăieşte sau a murit. „În ambele situaţii vreau să-l aduc înapoi”, a adăugat Ella Chaimi. AGERPRES