În contextul activităților ce se desfășoară la Iași în cadrul proiectului InterPlusValue Erasmus+, în care Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași este partener alături de autorități educaționale și instituții de formare din Franța (Académie de Rennes, Institut national supérieur du professorat et de l’éducation de Bretagne), Spania (Centro de Formación e Recursos en Pontevedra) și România (Inspectoratul Școlar Județean Sibiu), am primit vizita doamnelor Ștefania Iliescu Suciu – Inspector al Academiei din Rennes, Inspector Pedagogic Regional pentru Limbi moderne – Limba engleza și Laurence Emile-Besse – Delegatul Regional al Academiei din Rennes pentru Relații Europene și Internaționale si pentru Cooperare, însoțite de doamna prof. Mihaela Pîrpîlă-Gotcu, Director al Colegiului Național „Emil Racoviță”, informează Inspectoratul Scolar Judetean Iasi.
Întâlnirea a prilejuit un dialog ce a pus în oglindă sistemele de educație din Franța și România din perspectiva inspecției școlare, examenelor, evaluării digitalizate, învățământului profesional, învățării limbilor străine, parteneriatelor internaționale, cu perspectiva deschiderii unor noi linii de colaborare interinstituțională.