Lipă a primit vizita reprezentanţilor Federaţiei Române de Minifotbal, preşedintele Ioan Onicaş, Raoul Borşoş (membru al Comitetului Executiv) şi Sorin Judeţ (Comisia Media), care au adus la sediul ANS şi trofeul câştigat la Cupa Mondială de la Ras al Khaimah, potrivit paginii de Facebook a ANS.
”Aţi reuşit o performanţă incredibilă, care ne aduce multă bucurie tuturor. Este o mare reuşită pentru sporturile de echipă româneşti şi vă doresc să fie urmată de cât mai multe momente la fel de frumoase. Sunteţi dovada că pasiunea şi motivaţia, alături de talent şi muncă, dau cele mai spectaculoase rezultate. Aţi făcut ca o lume întreagă să vorbească despre România şi o Românie întreagă să vorbească despre minifotbal şi despre sport. Felicitări!”, a declarat Elisabeta Lipă.
Trofeul urmează să parcurgă un circuit prin întreaga ţară, fiindu-le prezentat iubitorilor minifotbalului, dar şi jucătorilor, în cadrul partidelor din Liga I, pentru a-i motiva să fie cât mai buni în continuare.
Reprezentanţii federaţiei i-au oferit preşedintei ANS un tricou cu semnăturile tuturor jucătorilor, au relatat impresii de la Cupa Mondială şi amintiri legate de momentele de mare încărcătură trăite acolo, mai ales pe durata finalei. Au fost aduse în discuţie şi aspecte legate de activitatea curentă şi de provocările pe care le întâmpină zi de zi, precum şi sacrificiile şi eforturile făcute de toţi cei implicaţi, de la nivelul jucătorilor, până la cel al conducerii federaţiei, pentru atingerea acestui obiectiv major.
Preşedintele Ioan Onicaş a vorbit despre preocuparea de a dezvolta în continuare minifotbalul, cu convingerea că baza piramidală la care s-a lucrat în ultimii ani a reprezentat fundamentul performanţelor, declarând că reuşita din Emiratele Arabe Unite reprezintă o motivaţie în plus pentru câştigarea, anul viitor, a celui de-al şaptelea titlu continental.
Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal, sâmbătă seara, în emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), după o victorie dramatică în finala cu Kazahstanul, cu scorul de 12-11, la loviturile de departajare.
Kazahii au condus cu 2-0 în timpul regulamentar, prin autogolul lui Mircea Ungur (24) şi golul lui Avel Tarjanov (37), dar tricolorii au egalat în finalul timpului regulamentar, graţie reuşitelor lui Marius Balogh (49, 50).
În prelungiri nu s-a marcat, astfel că s-a trecut la loviturile de departajare. România a avut de trei ori şansa de a obţine victoria, după ce kazahii au ratat, dar pe rând Mircea Ungur, Mircea Popa şi Gabriel Dumitraşcu au ratat. La a 30-a lovitură, Bogdan Covaci a marcat golul victoriei, după ce Dragoş Niţu apărase şutul lui Evgheni Biriukov.
România a înregistrat următoarele rezultate la CM 2023: 10-1 cu Sudanul, 3-2 cu Spania, 0-0 cu SUA, în grupă, 7-0 cu Thailanda în optimi, 2-0 cu EAU în sferturi, 3-0 cu Ungaria în semifinale, 12-11 la loviturile de departajare (2-2, după prelungiri) cu Kazahstanul în finală.
Kazahstanul, campioană europeană în 2016, a învins semifinale formaţia Azerbaidjanului, deţinătoarea titlului european, cu scorul de 3-2.
În 2018, România a învins Kazahstanul cu 3-1 la loviturile de departajare în semifinalele EMF EURO. Tricolorii au învins Kazahstanul cu 3-2 şi în 2017, în faza grupelor Campionatului European.
România, care a jucat trei semifinale mondiale consecutive, avea două medalii de bronz la Cupa Mondială din trei participări, în SUA (2015) şi Australia (2019). Trofeul de campioană mondială era singurul titlu major care lipsea din vitrina naţionalei, încununată în trecut de şase ori campioană europeană (2010-2015) şi vicecampioană la ultimele două ediţii ale EMF EURO (2018 şi 2022).
AGERPRES