„UNRWA şi oficialii săi poartă responsabilitatea pentru această catastrofă umanitară” pentru că „s-au pliat din prima clipă dictatului ocupaţiei (Israelului), părăsindu-şi poziţiile şi renunţând la responsabilitatea lor faţă de sute de mii de locuitori” din nordul Fâşiei Gaza, a afirmat într-un comunicat şeful serviciului de presă al guvernului Hamas, Salameh Maarouf.
El a acuzat UNRWA că a lăsat populaţia palestiniană „fără adăpost, fără apă, hrană şi tratament” şi „nu a băgat în seamă ţipetele de durere şi suferinţă”.
„Afirmăm că derobarea UNRWA şi a responsabililor săi de rolul ce le revine constituie o complicitate clară cu ocupaţia şi cu planurile acesteia de strămutare forţată”, susţine reprezentantul Hamas.
Această critică rară a guvernului Hamas la adresa UNRWA survine în timp ce numărul palestinienilor care părăsesc zilnic nordul Fâşiei Gaza spre sud pare să fi crescut considerabil miercuri, potrivit imaginilor difuzate de jurnaliştii de la AFP din teren.
Potrivit ONU, circa 1,5 milioane de locuitori din Fâşia Gaza şi-au părăsit căminele de la începutul războiului.
Agenţia ONU de ajutorare şi lucrări pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) oferă servicii de educaţie, sanitare, sociale, micro-financiare, de îmbunătăţire a condiţiilor în taberele de refugiaţi şi ajutoare de urgenţă pentru milioane de refugiaţi în Fâşia Gaza, Cisiordania, Iordania, Liban şi Siria.
Serviciile sale sunt destinate celor mai nevoiaşi dintre refugiaţii palestinieni care au fost forţaţi să îşi părăsească pământul atunci când a fost creat statul Israel în 1948 şi care astăzi, împreună cu descendenţii lor, reprezintă aproximativ 80% din cei 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, conform cifrelor UNRWA.
UNRWA susţine că nu mai este în măsură să vină în ajutor zecilor de mii de persoane strămutate care se adăpostesc în special în şcolile pe care le administrează în nordul Fâşiei Gaza după ce Israelul a ordonat populaţiei să plece spre sud încă din primele zile ale războiului cu Hamas.
Potrivit celui mai recent bilanţ UNRWA, 89 dintre angajaţii săi au fost ucişi în Fâşia Gaza, aflată sub controlul Hamas, de la începutul ofensivei militare israeliene, ca represalii la atacul grupării islamiste în sudul Israelului în 7 octombrie, când cel puţin 1.400 de persoane, în principal civili, au fost ucise de comandourile Hamas, potrivit autorităţilor israeliene.
La rândul său Hamas raportează un bilanţ de 10.500 de morţi, în marea lor majoritate civili, în urma bombardamentelor israeliene.AGERPRES