Primăria Municipiului Iași așteaptă oferte la o licitație proiectare „Construire de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc”

Până pe 12 decembrie Primăria Municipiului Iași așteaptă oferte la o licitație pentru încredințarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică și a lucrărilor de execuție prevăzute în proiectul cu finanțare europeană de „Construire de locuințe nZEB plus pentru tinerii aflați în situații de risc”.
Proiectul constă în construirea în zona Grădinari – Metalurgie a 10 tronsoane de bloc (cu subsol, parter, trei etaje și mansardă), cu 188 de unități locative (98 cu o cameră, 78 cu două camere și 12 cu trei camere) cu suprafață desfășurată totală de 14.317 metri pătrați.
Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic și vor respecta conceptul nZEB (Nearly zero-emission building) privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Imobilele nZEB au o performanță energetică foarte ridicată, necesarul de energie provenind într-o măsură cât mai mare din surse regenerabile, inclusiv din surse instalate la fața locului sau în apropiere.
Finanțarea proiectului este asigurată prin intermediul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) – Componenta 10 „Fondul local”.
Valoarea investiției în construirea ansamblului de blocuri este de 55.959.766,94 lei fără TVA.
Proiectul include și 45 de stații de încărcare electrică, cu 90 de puncte de încărcare, în valoare de 5.538.037,50 lei fără TVA.
Valoarea totală a proiectului european este astfel de 61.497.804,44 lei fără TVA, respectiv 73.182.387,28 lei cu TVA, adică aproximativ 14,9 milioane de euro.
Licitația pentru încredințarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică și a lucrărilor de execuție are o prevedere bugetară de 67.015.062,39 lei fără TVA, respectiv 79.747.924,24 lei cu TVA.