Proiectul construirii Spitalului Regional de Urgență Iași intră în faza primelor intervenții concrete pe terenul din Moara de Vânt!

👉Proiectul construirii Spitalului Regional de Urgență Iași – cel mai important proiect medical din Regiunea de Nord – Est a României – intră în faza primelor intervenții concrete pe terenul din Moara de Vânt!
Constructorul român Ness Proiect Europe a fost desemnat de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) să execute lucrările de excavare în zona în care va fi ridicată instituția medicală, valoarea licitată fiind de 26.298.533,47 lei, fără TVA.
🟢Lucrările se vor desfășura pe o durată de patru luni și vor include organizarea de șantier, excavarea pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor de acces.
Proiectul Spitalului Regional de Urgență din Municipiul Iași a rămas în continuare cel mai avansat din cele trei spitale de acest tip care vor fi construite în România (alături de Cluj și Craiova).
Primăria Municipiului Iași a început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016, iar în toamna anului 2017 Consiliul Local a aprobat transmiterea terenului de 120.000 de metri pătrați aflat în zona Moara de Vânt din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății, cel care gestionează acest proiect vital, prin ANDIS .
În cursul lunii februarie a acestui an primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire pentru proiectul Spitalului Regional de Urgență. Alături de alte documentații necesare, în cursul lunii iulie am semnat și certificatul de urbanism necesar extinderii rețelelor de distribuție a energiei electrice și construirii unei stații de transformare pentru viitoarea unitate medicală din Moara de Vânt.
„Am încredere că și ceilalți furnizori de utilități (apă-canal, gaz, telecomunicații) vor lucra în paralel cu construirea și dotarea spitalului, astfel încât acest proiect vital să nu aibă sincope”, a transmis primarul Mihai Chirica.
În prezent, ANDIS derulează încă două licitații pentru construirea spitalului:
– pentru atribuirea contractului de servicii de supraveghere a lucrărilor de construcții, cu o valoare de 44.843.675,97 lei fără TVA (patru oferte)
– pentru atribuirea lucrărilor de construire (pachet 2), furnizarea și instalare de echipamente medicale, în valoare de 1.891.747.312,57 lei fără TVA (procedura este în consultare publică).
„Faptul că aceste licitații au fost deja lansate și că există aceste alocări financiare atât de importante demonstrează că proiectul Spitalului Regional de Urgență este important nu doar pentru noi, ci și pentru Guvernul României, căruia îi mulțumesc și pe această cale! Sperăm să existe companii interesate la toate licitațiile lansate, acestea să fie puternice și serioase, evaluarea să decurgă rapid, astfel încât lucrările să înceapă chiar din acest an!
În paralel cu procedurile menționate, lucrăm la studii pentru construirea căilor de acces spre și în interiorul arealului viitorului spital, care este gândită a fi dezvoltată unitar și coerent, după un concept Smart City District”, a mai spus primarul Mihai Chirica.
Noul spital, o construcţie cu 850 de paturi, 20 de săli de operație și circa 3.000 de angajați, va înlocui actualul Spital Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, vechi de 260 de ani, şi va îmbunătăţi activitatea de predare şi cercetare de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. Noul spital va oferi atât servicii spitaliceşti, cât şi asistenţă medicală ambulatorie, estimându-se a fi operaţional în 2027. Se preconizează că spitalul va gestiona în primul an de funcționare peste 47.500 de internări continue şi peste 100.000 de urgenţe.
Spitalul Regional de Urgență va avea o amprentă la sol de circa 28.000 de metri pătrați, o suprafață construită totală de 202.689 metri pătrați și o structură pe nouă niveluri 2S+P+5E+Eth,.
Costul Spitalului Regional de Urgență Iași a fost actualizat la 3,3 miliarde de lei, circa 668 de milioane de euro, din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiții şi de la bugetul de stat.