Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, a primit, luni, însemnele de membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Înmânarea însemnelor a fost făcută de preşedintele interimar al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Svetlana Cojocaru, în cadrul unei festivităţi organizate la sediul instituţiei din Chişinău.
„La 27 aprilie 2018, Adunarea Generală a membrilor titulari şi membrilor corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, cu vot unanim, a ales-o pe Majestatea Sa Margareta, Custode a Coroanei Române, membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Prin acel vot, a fost consemnată înalta apreciere a activităţii Majestăţii Sale Margareta, a Casei Regale, într-o valorificare a istoriei şi culturii naţionale (…) Îi suntem profund recunoscători Majestăţii Sale Margareta, Custode al Coroanei Române, pentru susţinerea permanentă a parcursului european al ţării noastre, al procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Oriunde s-ar afla, Majestatea Sa pledează cu persistenţă pentru urgentarea acestui proces”, a declarat Svetlana Cojocaru.
La rândul său, Majestatea Sa Margareta şi-a manifestat satisfacţia că Academia de Ştiinţe a Moldovei „păstrează valorile şi continuă educaţia naţională în spirit european”, subliniind că acordarea distincţiei reprezintă „respect al trecutului, o preţuire a prezentului şi o speranţă a viitorului”.
„Este în tradiţia Coroanei să păstreze spiritul şi valorile care definesc naţiunea noastră. Sunt mulţumită că, după decenii grele, Academia păstrează valorile şi continuă educaţia naţională în spirit european. Nu văd în gestul vostru de astăzi o recunoaştere a meritelor personale, ci un respect al trecutului, o preţuire a prezentului şi o speranţă a viitorului. Ziua de astăzi face legătura între generaţii, între compatrioţi, între culturi şi aspiraţii. Coroana, limba şi credinţa sunt constante ale poporului nostru”, a afirmat Custodele Coroanei.
La evenimentul de la Chişinău au mai participat Alteţa Sa Regală, Principele Radu, ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian Leon Ţurcanu, directorul Institutului Diplomatic din cadrul Ministerului de Externe al Republicii Moldova, Eugen Vizir, dar şi numeroşi academicieni şi oameni de cultură moldoveni.
Pe parcursul vizitei sale la Chişinău, Majestatea Sa Margareta a mai avut, luni, o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, iar marţi va avea întrevederi cu conducerea Universităţii de Stat a Moldovei şi cu cea a Băncii Naţionale a Moldovei. AGERPRES