Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Toți cetățenii moldoveni care au solicitat ajutorul autorităților de la Chișinău au fost evacuați din Fâșia Gaza. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, comunică MOLDPRES.
Șeful diplomației de la Chișinău a menționat că au fost evacuați toți cetățenii care au solicitat acest lucru. Operațiunile de evacuare au avut loc cu suportul României și al Ucrainei, iar ultimii opt cetățeni au părăsit Gaza și sunt în grija funcționarului consular al Republicii Moldova din Egipt.
“Ulterior vom reveni cu mai multe detalii despre cum vor ajunge acești opt cetățeni în Republica Moldova, dar acum ei se află în siguranță. Vreau să vă anunț că acum câteva ore a fost finalizat procesul de evacuare a cetățenilor Moldovei din Fâșia Gaza care au solicitat acest lucru”, a spus Popescu.
El a menționat că în ultima perioadă MAEIE a intensificat discuțiile cu companiile aeriene din Israel și a reușit, cu sprijinul Ambasadei noastre din această țară să atragă 3 companii noi din Israel, care urmează să lanseze sau deja au lansat zboruri în Republica Moldova, inclusiv o companie de stat.