„Simulând cu ajutorul colegilor de la secţia de Climatologie evoluţia temperaturii aerului din acest an, în condiţiile în care lunile noiembrie şi decembrie pot fi din punct de vedere termic, luni apropiate de normal, este posibil ca anul 2023 să fie cel mai călduros an în ţara noastră, din 1900 şi până în prezent. Va putea depăşi, dacă rămânem pe această tendinţă 2020-2022, şi să avem un an cu o abatere termică de 1,8 grade Celsius, ceea ce ne apropie de limita de 2 grade a acordului de la Paris”, a menţionat Elena Mateescu, la Sesiunea Ştiinţifică Anuală 2023
Potrivit acesteia, toamna din acest an ar putea să fie una dintre cele mai călduroase deoarece septembrie şi octombrie au fost „pe locul al doilea ca fiind cele mai călduroase luni din 1961 şi până în prezent”. De asemenea, ea a subliniat că, la acest moment, luna noiembrie înregistrează un record.
„Dacă rămânem pe o valoare care caracterizează o lună noiembrie mai caldă decât în mod obişnuit, este posibil ca toamna 2023, de asemenea, să fie în top trei cele mai călduroase anotimpuri de toamnă”, a mai spus Mateescu.
Ea a subliniat că trebuie să fim capabili să răspundem provocărilor, în condiţiile în care trăim aceste „recorduri” în fiecare sezon, anotimp sau an. AGERPRES