Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a afirmat, miercuri, că nu va accepta pentru anul viitor ”un buget de mizerie” pentru instituţia pe care o conduce.
Turcan a participat la o conferinţă de presă organizată de Muzeul Naţional de Istorie a României cu prilejul finalizării caietului de sarcini pentru lansarea licitaţiei în vederea realizării documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie pentru proiectul de restaurare, consolidare, extindere şi reamenajare a sediului MNIR, unde a anunţat că proiectul are alocată suma de 100 de milioane de euro.
„Dacă tot vorbim despre bugetul pe anul 2024 aş vrea să vă spun un lucru: nu o să accept un buget de mizerie pentru Ministerul Culturii şi pentru Cultura din România şi mă voi lupta astfel încât obiective importante pe care ni le-am asumat şi care cu toţii apreciem că sunt necesare să fie puse în aplicare. Aşa cum am luptat să nu crească TVA-ul la carte, TVA-ul la bilete, să nu fie desfiinţate sau comasate instituţii de cultură, aşa voi lupta şi pentru un buget care să răspundă aşteptărilor pe care noi le avem pentru anul viitor. Şi avem foarte multe provocări”, a transmis ministrul.
Raluca Turcan şi-a exprimat deschiderea pentru organizarea unei conferinţe de presă speciale privind bugetul şi proiectele de viitor pentru anul 2024. AGERPRES