Veştea, despre primarii liberali care pleacă la PSD: Nu consider că sunt o pierdere pentru PNL

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Adrian Veştea, a declarat, marţi, că primarii liberali care pleacă la PSD nu reprezintă o pierdere pentru PNL, menţionând că aceia care au avut o astfel de opţiune au mai avut un parcurs şi în trecut au trecut de la PSD la PNL.

„Nu cred că este deloc gravă (situaţia în care primari de la PNL pleacă la PSD – n.r.) şi vă spune o persoană care vorbeşte prin puterea exemplului. În ultimii mai mult de şapte ani de zile am fost ordonator de credite şi din perspectiva mea nu a existat o astfel de practică de a-i încuraja pe primari, oferindu-le anumite beneficii materiale să îi transfer dintr-o parte în alta. Nu cred că nici astăzi aceşti primari au posibilitatea să treacă promiţându-le ceva, ţinând cont că totuşi ministerul cu bani, cum se spune, Ministerul Dezvoltării este al liberalilor. Nu am avut astfel de practici, chiar dacă am fost în mai mult de 30 de judeţe, nici eu nu am încurajat astfel de situaţii. Dar cei care trec dintr-o parte într-alta cu siguranţă că în trecut au mai avut un parcurs, cu siguranţă au trecut de la PSD la PNL”, a afirmat Veştea la Digi24, întrebat cât de gravă este situaţia că primari PNL pleacă la PSD.

El a spus că aceia care pleacă la PSD nu sunt o pierdere pentru PNL.

„Dacă ne raportăm şi facem o evaluare pe fiecare primar care a avut o astfel de opţiune, probabil, în mandatul trecut, când Partidul Naţional Liberal a fost la guvernare, a trecut dintr-o parte într-alta. (…) Sunt astfel de situaţii. Dacă ar fi să facem o evaluare reală astăzi PNL a câştigat alegerile locale din anul 2020 cu 34%, Partidul Social Democrat a avut un procent de 30%, PNL a câştigat în urban, în mare, unde a obţinut rezultate mult mai bune, deci ei au avut un număr mult mai mare de primari în localităţi mai mici, iar toate aceste transferuri care se fac nu consider că sunt o pierdere pentru PNL”, a adăugat Adrian Veştea. AGERPRES