Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că, în prezent, desfăşoară un amplu proces de perfecţionare profesională a personalului propriu şi de consultare cu reprezentanţii formaţiunilor politice, în perspectiva anului electoral 2024, când va fi necesară o atenţie sporită privind exercitarea controlului finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, pentru prevenirea încălcărilor legislaţiei, inclusiv în ceea ce priveşte prevenirea folosirii fondurilor pentru campanii de defăimare şi dezinformare.
Potrivit unui comunicat al AEP, transmis luni AGERPRES, pregătirea alegerilor de anul viitor în domeniul finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale continuă cu întâlnirile de lucru organizate de Autoritatea Electorală Permanentă şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, care fac parte din programul de formare „Contabilitatea partidelor politice”, şi la care participă reprezentanţi ai formaţiunilor politice, alături de specialişti ai AEP şi ai CECCAR.
„Campaniile de defăimare şi dezinformare realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale şi răspândite cu ajutorul tehnologiei şi al instrumentelor digitale constituie pericole majore inclusiv în ţări cu democraţii consolidate. (…) Exercitarea riguroasă a controlului finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale asigură prevenirea apariţiei campaniilor de defăimare şi dezinformare la adresa competitorilor electorali. Prin utilizarea corectă a instrumentelor pe care le avem la dispoziţie ca autoritate cu atribuţii de control în sfera finanţării partidelor politice şi prin asigurarea înţelegerii şi aplicării unitare a reglementărilor legale în activitatea de finanţare a formaţiunilor politice şi a campaniilor electorale ne propunem să prevenim apariţia acţiunilor iniţiate cu scopul de a interfera cu organizarea şi desfăşurarea proceselor electorale libere şi corecte, contribuind, în acest fel, la apărarea democraţiei”, a declarat preşedintele AEP, Toni Greblă, citat în comunicat.
Luni, la sediul AEP a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor formaţiunilor politice şi ai Ministerului Finanţelor, context în care a fost reiterată importanţa derulării constante a programelor de formare în domeniul financiar-contabil din perspectiva desfăşurării activităţii de control a finanţării partidelor politice cu profesionalism, transparenţă, eficienţă şi imparţialitate.
Vicepreşedintele CECCAR, Robert-Aurelian Şova, a afirmat, la rândul său, că obiectivul programului de formare este de a clarifica acele aspecte care ar putea fi interpretate în mod diferit, într-un cadru de lucru destinat discuţiilor aplicate din care să rezulte înţelegerea cadrului de reglementare în ceea ce priveşte activitatea de finanţare a partidelor politice. AGERPRES