Preşedintele ales al Argentinei, Javier Milei, va vizita SUA şi Israel înainte de învestire

Preşedintele ales al Argentinei, Javier Milei, a anunţat luni că va vizita SUA şi Israel „în zilele următoare”, înainte învestirii sale oficiale în funcţie pe 10 decembrie, transmite agenţia EFE.

Acest lider al extremei drepte l-a învins în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu 55,69% din voturi, pe candidatul peronist, actualul ministru al economiei, Sergio Massa, care a obţinut 44,3%.

Conform tradiţiei, prima vizită externă a preşedinţilor argentinieni este în Brazilia, ţară vecină şi partener în organizaţia Mercosur.

Dar Javier Milei, care se autodescrie drept un „anarho-capitalist” şi „libertarian”, a spus încă din timpul campaniei electorale că nu va negocia cu ţările „comuniste”, printre care a inclus Brazilia şi China, state care sunt totuşi primii parteneri comerciali ai Argentinei. El a insistat că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel.

„Prima mea vizită va fi în SUA”, a spus Milei luni într-un interviu. El a adăugat că se va deplasa la Miami şi New York, într-o călătorie despre care a spus că va avea „o conotaţie mai degrabă spirituală”, pentru a se întâlni cu prietenii săi rabini (Milei a mărturisit anterior că a avut intenţia, abandonată între timp, să se convertească la iudaism), iar de acolo va pleca în Israel.

Javier Milei are un program politic controversat, în care a promis printre altele desfiinţarea Băncii Naţionale şi dolarizarea economiei argentiniene, care trece printr-o nouă criză severă. Pe plan social, în pofida apropierii sale de SUA, el susţine interzicerea avortului şi se declară ostil mişcării LGBT.

„Argentina a ales, în mod democratic, aventura populistă de extremă dreapta”, a remarcat Stéphane Séjourné, secretarul general al partidului Renaşterea, formaţiunea preşedintelui francez Emmanuel Macron, comparându-l pe Milei cu foştii preşedinţi american şi brazilian, Donald Trump şi Jair Bolsonaro. Totuşi, Milei a primit felicitări din lumea întreagă, inclusiv din partea liderilor europeni.

El a fost felicitat şi de ministrul israelian de externe, Eli Cohen. „Felicitări preşedintelui ales al Argentinei @JMilei!”, a scris ministrul israelian pe reţeaua socială X. „Aşteptăm să colaborăm cu dumneavoastră pentru a consolida relaţiile între Israel şi Argentina şi a aprofunda legăturile între popoarele noastre”, a adăugat şeful diplomaţiei israeliene, care l-a invitat pe Milei „să viziteze curând” Israelul.

În acelaşi mesaj, Eli Cohen i-a cerut viitorului preşedinte argentinian „continuarea dialogului” pentru „inaugurarea Ambasadei Argentinei la Ierusalim, capitala Israelului”.

În acest timp, la Moscova, Kremlinul a transmis că, în pofida declaraţiilor în care Milei a spus că va susţine Ucraina în războiul cu Rusia, speră că Argentina şi Rusia vor menţine relaţii solide. „Am luat notă de o serie de declaraţii pe care dl. Milei le-a făcut în timpul campaniei electorale, dar vom face analiza şi îl vom judeca pe baza declaraţiilor pe care le va face după învestire”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.AGERPRES