George Simion anunţă noi intrări în alianţa AUR – Partidul Românesc şi Alianţa Renaşterea Naţională

Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a anunţat marţi extinderea AUR prin alăturarea a două noi formaţiuni politice – Partidul Satul Românesc şi Alianţa Renaşterea Naţională.

„Anunţăm noi intrări în alianţa AUR. Dacă săptămâna trecută îl primeam alături de noi pe al patrulea partid din alianţa AUR – Forţa Identităţii Naţionale -, astăzi vom anunţa încă două partide care se alătură polului suveranist. Şi veţi avea surprize săptămâna viitoare când încă două partide intră în alianţa AUR. Astăzi, cu mare bucurie îi voi prezenta pe cei de la Alianţa Renaşterea Naţională şi RoSat – Partidul Satului Românesc. Mai vin colegi alături de noi. (…) Alături de noi, pe lângă parlamentari, pe lângă partide, vin şi personalităţi ale vieţii publice din România, oameni care nu au mai făcut parte dintr-un partid politic. Astăzi, adeziunea la AUR o va semna Gheorghe Piperea. Alături de colegii mei de alianţă (…) fac un apel public către toate partidele suveraniste – (…) este timpul să veniţi acum, în preajma zilei de 1 Decembrie, alături de Alianţa pentru Unirea Românilor, forţă care va câştiga politic toate rundele de alegeri în anul 2024. Sunteţi bineveniţi în AUR, e nevoie de toţi”, a afirmat George Simion, într-o conferinţă de presă la Parlament.

 


Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


El a subliniat importanţa acestui pas în consolidarea opoziţiei şi în pregătirea pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2024.

Simion a subliniat necesitatea opoziţiei pentru a contracara influenţa „aşa-zisului bloc democratic PSD – PNL”.

„Este foarte important să coagulăm opoziţia împotriva a ceea ce ei au numit „blocul democratic PSD – PNL”. Trag un semnal de alarmă: ideologul PSD şi un om apropiat de serviciile de informaţii, domnul Vasile Dâncu, a anunţat săptămâna trecută că, pe lângă acest bloc aşa-zis democratic PSD – PNL s-ar putea realiza o coaliţie inclusiv cu USR împotriva AUR, o coaliţie aşa-zis democratică. Nu este nimic anti-democratic în ceea ce AUR promovează”, a arătat liderul AUR. AGERPRES