Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că la nivel naţional 26,2% dintre specialişti în IT&C sunt femei, ceea ce plasează ţara noastră pe locul trei în Uniunea Europeană.
„Discuţia despre competenţe digitale şi câţi absolvenţi de programe de computer science la modul general avem este una relevantă nu numai în România, dar şi la nivel european. Vedem o serie de iniţiative care vizează nu neapărat o competiţie între femei şi bărbaţi, ci acoperirea deficitului de specialişti în zona digitală, în sens larg, pentru că există un deficit şi la nivel naţional şi la nivel european şi o resursă insuficient gândită pentru a-şi atinge potenţialul sunt fetele/femeile care ar putea fi implicate şi care ar putea avea acces la programe de formare atât în zona învăţământului superior, cât şi în zona formării profesionale. Nu stăm atât de rău când vine vorba de specialişti în zona IT&C la nivel european. La nivel naţional avem 26,2% dintre specialişti în IT&C care sunt femei, ceea ce ne plasează pe locul trei în Uniunea Europeană, deci România stă mai bine decât multe alte state din spaţiul comunitar, ceea ce înseamnă că avem totuşi o deschidere la nivelul fetelor pentru a urma programe de computer science”, a afirmat ministrul Educaţiei, la lansarea proiectului „The Girls Code”, parte din iniţiativa „Breaking Barriers”, desfăşurat de Google în parteneriat cu Asociaţia Adfaber, eveniment care a avut loc, miercuri, la Colegiul Naţional „Spiru Haret”.
Ligia Deca a precizat că un alt motiv pentru care ar trebui stimulat şi sprijinit accesul femeilor la programe de IT&C ar fi şi pentru acoperirea deficitului de specialişti în viitor.
„Se spune că dacă vrei să educi o comunitate, începi prin a educa femei, pentru că femeile sunt cele care de regulă stau alături de copii în procesul educaţional, care inspiră alegerile copiilor lor şi atunci aşa cum ne concentrăm pe educaţia fetelor şi femeilor la nivel global pentru a combate probleme de tip analfabetism, aşa cred că ne putem concentra atât pe formarea iniţială cât şi pe formarea continuă a femeilor în zona IT&C pentru a acoperi deficitul de specialişti în viitor în acest sector”, a precizat ministrul.
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, le-a îndemnat pe tinere să-şi pună în valoare şi să-şi utilizeze cât mai mult din potenţialul pe care îl au pentru a putea să se exprime prin munca pe care o fac.
„Eu cred că acum este evident că se caută pe piaţa muncii meseriile viitorului. Domeniul dumneavoastră face parte din acest concept, de meserii ale viitorului. Prin urmare, dacă dumneavoastră continuaţi să obţineţi competenţe şi abilităţi în acest domeniu, cu siguranţă veţi avea o meserie care vă va oferi şi un statut profesional care rămâne în picioare, şi un statut social, şi un statut personal. (…) Este evident că este nevoie de IT-işti mai buni, de femei cu o mai bună încredere în dânsele de a sparge barierele”, a afirmat ministrul Muncii.
Ramona Chiriac, reprezentanta Comisiei Europene la Bucureşti, a spus că procentul de femei în IT, în tech, este de 20%, iar în România există „o cultură a femeilor în aceste domenii tehnice”.
Rectorul Universităţii Politehnica, Mihnea Costoiu, a spus că 41% dintre studenţii de la Politehnică sunt fete şi aproximativ 35%-37% sunt în zona de computer science, la calculatoare şi electronică.
El a precizat, de asemenea, şi faptul că în ultima perioadă şefii de promoţie sunt într-un număr covârşitor fete.
Directoarea Colegiului Naţional „Spiru Haret, Mariana Comăniţă, a afirmat că în prezent clasele care erau în trecut majoritare de băieţi au ajuns în prezent să fie majoritar de fete.
„Aici, în colegiu, sunt mai multe fete. Chiar dacă avem cinci clase de profil real şi doar trei clase de profil umanist, v-aţi putea gândi că avem mai mulţi băieţi. Atunci când am intrat în învăţământ în clasele de real erau, cred, cinci fete şi restul erau băieţi, dar acum proporţia s-a inversat, sunt clase majoritar de fete şi puţin sub 50% sunt băieţi. (…) Fetele noastre câştigă premii la concursuri de profil, fetele noastre anul trecut au luat un premiu deosebit la un concurs lansat de NASA în domeniul ştiinţelor, catedra de informatică este alcătuită majoritar din doamne, avem un singur domn, adică pentru mine este cumva o normalitate ca fetele să aibă foarte multe realizări”, a spus Mariana Comăniţă.
Google a lansat miercuri, la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Bucureşti, proiectul „The Girls Code”, parte din iniţiativa Breaking Barriers, desfăşurat în parteneriat cu Asociaţia Adfaber. Evenimentul a avut ca punct de plecare raportul Google care prezintă barierele care împiedică fetele să aleagă educaţia STEM fie ca materie şcolară, fie pentru o viitoare carieră universitară.
Raportul Google, dat publicităţii în iunie 2023, arată că doar 21% dintre fetele din România studiază informatica şi identifică şase factori critici care influenţează participarea fetelor în studiul şi practica informaticii în România. AGERPRES/