Boloş despre cota unică sau impozitarea progresivă: Problema este de perspectivă; se va stabili la momentul oportun

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş a declarat, joi, referitor la afirmaţia premierului că urmează să se decidă dacă se va menţine cota unică sau se va trece la impozitarea progresivă, că această problemă este de perspectivă, menţionând că trebuie mai întâi definitivat bugetul pe 2024 şi, apoi, va fi stabilit, „la momentul oportun”, tipul de politică fiscală.

 

 

„Eu cred că această problemă este o problemă de perspectivă pentru ceea ce înseamnă politica fiscală. Deocamdată, avem Legea 296 privind măsurile fiscal-bugetare pe care o avem în vigoare şi căreia aşteptăm să îi vedem impactul bugetar şi, sigur, în funcţie de acest impact, vom vedea ce tipuri de măsuri mai sunt necesare de luat în continuare. România rămâne angajată în programul de convergenţă şi în ţintele de deficit bugetar, aşa cum ne-am angajat şi cum s-a mai precizat. Cert este că în cererea de plată numărul patru avem acest jalon cu numărul 207 privind modificarea Codului fiscal şi, până la depunerea cererii de plată numărul patru, mai avem cererea de plată numărul trei şi cred că până la momentul respectiv, în funcţie de impactul Legii 296 care este în vigoare, vom vedea ce este de făcut mai departe”, a explicat Boloş, după şedinţa de Guvern.

Întrebat cum ar fi mai bine pentru România – impozit progresiv sau cotă unică, ministrul a răspuns: „Cred că întâi de toate trebuie să terminăm bugetul şi simularea bugetară pentru anul 2024 şi, în funcţie de cum vor decurge lucrurile, vom stabili la momentul oportun ce tip de politică fiscală urmăm”.

„Este clar că avem acest raport al Băncii Mondiale care s-a întocmit şi prin care ne-a fost recomandată o serie de măsuri pe care le cunoaştem cu toţii. Haideţi să vedem prima dată intrată în vigoare Legea 296 şi ce impact bugetar are aceasta”, a completat Marcel Boloş.

El a adăugat că nu poate să se pronunţe legat de ceea ce ar însemna impozitarea progresivă pentru ţara noastră până nu se va vedea efectul măsurilor luate deja.

„În raportul Băncii Mondiale avem recomandările pe care ni le-au formulat, respectiv cele privind impozitarea progresivă, cele privind cota unică de TVA, cele care privesc unificarea cotei de CASS cu impozitul pe venit. Nu mă pronunţ asupra acestor lucruri până când nu vedem ce se întâmplă cu măsurile pe care le-am luat deja. Ar însemna un hazard şi un lucru care pentru oamenii de afaceri şi pentru mediul de afaceri, dar şi pentru populaţie, cred că nimeni acum nu îşi doreşte o schimbare a politicii fiscale. Să avem chibzuinţa şi înţelepciunea necesară să răbdăm, să vedem, să avem răbdarea necesară pentru a vedea impactul măsurilor pe care le-am luat”, a explicat ministrul Finanţelor.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi că nu vor fi măriri şi modificări de taxe anul viitor, „lucru convenit în coaliţie”, şi a subliniat necesitatea unei reforme fiscale, care trebuie să creeze un mediu concurenţial „corect”.

„Nu vor fi măriri şi modificări de taxe, lucru convenit deja în coaliţie. Cred că a fost una dintre cele mai aprinse discuţii când am luat măsurile fiscale acest procent de 1% pe cifra afaceri, care cu certitudine va fi unul pentru anul 2024. Până când nu ne vom asuma reforma fiscală, eu nu exclud niciuna dintre posibilităţi de a avea o cotă unică de 16% sau de a interveni pe impozitarea progresivă”, a spus Ciolacu. AGERPRES