Guvern: Suplimentări de buget la ICR, CNSAS, CNCD, AEP

Executivul a aprobat în şedinţa de joi suplimentarea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, a bugetelor mai multor instituţii publice – Institutul Cultural Român, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Autoritatea Electorală Permanentă.

*** Bugetul Institutului Cultural Român a fost suplimentat cu suma de 2,26 milioane lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, fondurile fiind alocate pentru buna desfăşurare a unor proiecte prioritare de diplomaţie culturală (evenimente culturale, artistice, conferinţe, campanii de promovare, participări la târguri de carte, etc).

*** Bugetul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a fost suplimentat cu suma de 800.000 lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, pentru finanţarea cheltuielilor de personal.

*** Bugetul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost suplimentat cu suma de 738.000 lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, pentru plata cheltuielilor de personal pentru luna decembrie (550.000 lei), respectiv cheltuieli cu bunuri şi servicii cu caracter funcţional pentru lunile noiembrie şi decembrie (188.000 lei).

*** Bugetul Autorităţii Electorale Permanente a fost crescut cu suma de 700.000 lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, pentru finanţarea cheltuielilor de personal. AGERPRES