În perioada 20 nov – 20 dec 2023, în incinta Bibliotecii Academiei Române, Filiala Iași, Bd. Carol, nr.8, poate fi vizionată instalația intitulată „ANATOMIA MEMORIEI” ( autor Dragoș Pătrașcu).
„Este o instalație „work in progress”, în care se regăsesc alături de ready made , obiecte prelucrate, , asociate, asamblate, colate. Este un omagiu adus radioului, acelor aparate cu lămpi care ne-au însoțit copilăria si care au reprezentat singura noastră legătură cu o lume normală și civilizată către care tindeam cu toții.
Un elogiu adus postului de radio EUROPA LIBERĂ și vocilor lui inconfundabile : Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Noel Bernard, Cornel Chiriac ( autorul celebrei emisiuni METRONOM la care ascultam rockul genial al acelor ani), Virgil Tănase, Neculai Constantin Munteanu…
Voci care ne dădeau sentimentul că, undeva, lumea este normală, dându-ne în același timp speranța si imboldul către un viitor pe care l-am putea totuși avea.
Radioul devine personaj, iar cartea, obiect al cenzurii, devine „loc” al stocării memoriei si al recuperarii ei în vremuri favorabile.
Biblioteca a fost și ea un loc în care am crescut și în care mă simt, mereu, ocrotit, dar și provocat.
O parte din instalație s-a construit chiar din întâlnirea cu locul și cu oamenii pe care i-am cunoscut aici”
Dragoș Pătrașcu
imagine afiș : Dragoș Pătrașcu – „De la fereastra mea ,, 1990
graphic designer – Andrei Pantea