Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 31 ianuarie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu modificarea legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989, au precizat, marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale, joia trecută, o sesizare asupra actului normativ privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.
Klaus Iohannis arată că OUG 95/2014 introduce o serie de modificări şi completări în cuprinsul Legii nr. 341/2004.
„Unele dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă încalcă o serie de norme şi principii constituţionale, redactarea lipsită de claritate creând o confuzie cu privire la etapele procedurale ce trebuie parcurse, la efectele juridice ale actelor emise, cu implicaţii directe asupra drepturilor beneficiarilor Legii nr. 341/2004 instituie de legiuitor ca formă a recunoştinţei statului român pentru sacrificiul acestora, dar şi asupra exercitării atribuţiei constituţionale a Preşedintelui României de a conferi titluri şi decoraţii, potrivit art. 94 lit. a) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile din OUG nr. 95/2014 supuse controlului de constituţionalitate contravin unor norme şi principii constituţionale”, spune Iohannis.
Şeful statului precizează că necorelarea intervenţiei legiuitorului cu ansamblul reglementărilor existente, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, face inaplicabil întregul mecanism al conferirii de decoraţii de către preşedintele României pentru persoanele îndreptăţite, aspect ce contravine şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care a reţinut că o normă care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Preşedintele Iohannis menţionează şi că legea încalcă şi prevederile din Constituţie referitoare la exigenţele de calitate.
Şeful statului afirmă că normele privind procedura eliberării titlurilor de revoluţionar din lege nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate a legii din perspectiva Legii nr. 24/2000, neclaritatea şi imprecizia acestora încălcând standardele de calitate a legii, contrar principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
El arată şi că prevederi din actul normativ contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 94 lit. a) coroborat cu art. 100 alin. (2) prin raportare la art. 80 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Şeful statului afirmă că plasarea etapei acordării titlului anterior celei a emiterii certificatului de revoluţionar, ca o etapă obligatorie, contravine nu doar rolului constituţional al preşedintelui României, ci şi mecanismului constituţional care dă posibilitatea manifestării controlului parlamentar în mod plenar şi direct asupra activităţii prim-ministrului şi, implicit, a Guvernului.
Preşedintele Iohannis invocă şi faptul că neclaritatea normelor prevăzute se lege, confuzia cu privire la actele juridice generatoare de drepturi prevăzute de Legea nr. 341/2004, precum şi cu privire la etapele procedurale ale atestării unor calităţi sau acordării unor titluri de onoare sunt susceptibile a genera şi o lipsă de predictibilitate cu privire la competenţa instanţelor de judecată, obiectul acţiunilor şi cadrul procesual.
Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 este neconstituţională. AGERPRES