Mihai Chirica: UMF a ajuns un adevărat brand al Iașului

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește în perioada 6 – 8 decembrie 144 de ani de excelență în educația medicală. Zilele UMF Iași din acest an cuprind un program complex, în afara unor manifestări științifice deosebite fiind programate conferințe susținute de personalități remarcabile, dialoguri incitante, lansări de carte, expoziții de pictură și spectacole de dans.
„Înainte de toate, la împlinirea frumoasei vârste de 144 de ani de către UMF, vreau să transmit reprezentanților școlii de medicină de la Iași cele mai sincere urări de bine. La mulți ani și succes în toate proiectele!
Pentru mine, așa cum am repetat-o de atâtea ori cu maximă sinceritate medicina este iubire. O spun din nou acum, fiindcă trăim vremuri ciudate, în care dincolo de crizele pe care le vedem pretutindeni asistăm în plus la dezvoltarea incredibilă a sistemelor de inteligență artificială.
Specialiștii sunt fermi. Este o chestiune de ani, destul de puțini, până când IA va încorpora toate tratatele de medicină scrise vreodată, toată istoria medicinii, cu victoriile, dar și cu eșecurile sale, toată expertiza din domeniul Sănătății etc., ceea ce îi va permite medicului-robot să ofere pacientului un diagnostic rapid, corect (cu o probabilitate foarte mare), dar și un tratament adecvat. Va înlocui acest robot medicul-om? Nu, fiindcă medicina este și trebuie să fie iubire, iar robotul nu este capabil de un asemenea sentiment!
Iată că, dacă vrem ca IA să ne fie prieten și nu adversar, trebuie să redevenim oameni autentici, caracterizați prin conștiință și empatie, prin calități, dar și ceva defecte, prin iubire, creativitate și imaginație!
UMF a ajuns un adevărat brand al Iașului, grație unui corp profesoral de excepție, a unor generații foarte bune de absolvenți, dar și a unei viziuni generoase pe termen lung, motiv pentru care felicit încă o data întreaga echipă a universității!
La mulți ani UMF!”, a transmis primarul Mihai Chirica.