Mamografia

Mamografia este o examinare radiologică specială a sânului, care ajută la detectarea modificărilor la nivelul structurii acestuia. Cu ajutorul razelor X medii, medicii investighează interiorul organismului femeilor și pot pune diagnosticul în cazul unui traumatism sau a unei boli.

În timpul unei mamografii, disconfortul femeilor, în cele mai multe cazuri, este minim. Unele femei cu sâni sensibili pot avea un grad mai mare de disconfort.

Tehnicianul va poziționa sânul pe o platformă a aparatului și-l va comprima ușor cu o paletă specială, cu scopul de a reduce grosimea acestuia, pentru o mai bună vizualizare a structurilor anatomice. Această compresie va dura câteva secunde și poate crea o ușoară senzație de tensiune în sân, care dispare când se decomprimă sânul.