Conducerea Primăriei Municipiului Iași susține dorința legitimă a elevilor, părinților acestora și cadrelor didactice de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” ca activitatea didactică să se desfășoare în condiții normale și în spații sigure, civilizate și moderne.
De aceea, până la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a imobilelor – monument istoric ale Colegiului Pedagogic, Primăria Municipiului Iași a fost de acord și a susținut financiar și logistic propunerea comunității unității școlare ca activitatea didactică să fie organizată temporar într-o clădire modulară compusă din containere amplasată pe terenul din Copou al unității de învățământ.
Subliniem faptul că această clădire modulară este, practic, o școală nouă, a cărei construire trebuie să respecte aceleași cerințe de siguranță, confort și dotări ca una obișnuită, precum și aceleași proceduri și termene legale de implementare.
Situația școlii modulare a Colegiului Pedagogic este următoarea:
1. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 119 / 30 martie 2023 Primăria Municipiului Iași a alocat Colegiului Pedagogic suma de 800.000 lei pentru ca unitatea școlară să organizeze licitația pentru închirierea, transportul, montarea și punerea în funcțiune a containerelor modulare pentru o perioadă de 36 de luni.
Suma este menită să acopere cheltuielile din acest an, diferența pentru următorii ani urmând să fie asigurată tot din bugetul local. Subliniem faptul că licitația pentru realizarea școlii modulare și pentru toate celelalte amenajări necesare, ca și realizarea documentațiilor și obținerea avizelor sunt în sarcina Colegiului Pedagogic, cu fonduri de la Primăria Municipiului Iași și cu supervizarea Inspectoratului Școlar Județean.
2. Serviciul Investiții Proprii al Primăriei Municipiului Iași a solicitat, iar pe 15 mai a primit Certificatul de Urbanism pentru realizarea școlii modulare. Prin acest document, în vederea emiterii Autorizației de Construire sunt solicitate următoarele documente obligatorii: Documentație tehnică (DT), Documentație Tehnică pentru Obținerea Autorizației de Construire (DTAC), Documentație Tehnică de Organizare a Execuției (DTOE), ridicare topografică actualizată cu viza OCPI, verificare tehnică a documentației și obținerea următoarelor avize și acorduri: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, alimentare cu energie termică, gaze naturale, telefonizare, salubritate, securitate la incendiu, protecție civilă, sănătatea populației și aviz de la Direcția Județeană pentru Cultură.
3. Pe 20 mai 2023 a fost publicată în SEAP procedura de licitație deschisă de Colegiul Pedagogic privind închirierea containerelor modulare, însă licitația este anulată pe 22 iunie 2023 întrucât nu a fost prezentată nicio ofertă admisibilă.
4. Pe 12 iulie 2023 a fost publicat în SEAP de către Colegiul Pedagogic cel de-al doilea anunț de licitație, în urma căruia pe 4 septembrie 2023 a fost încheiat un acord-cadru cu SC Trident GSA SRL, pentru 36 de luni, pentru o sumă de 5.020.940,25 lei inclusiv TVA, sumă asigurată din bugetul local.
5. Conform prevederilor din Certificatul de Urbanism, Colegiul Pedagogic a încheiat pe 1 septembrie 2023 un contract de prestări servicii cu SC Software Design Solution SRL în vederea elaborării studiului topometric avizat OCPI, studiului geotehnic și studiului de amplasament. Pe 3 octombrie 2023 Colegiul a încheiat cu aceeași companie un alt contract pentru întocmirea de documentații în vederea obținerii avizelor și/sau acordurilor, DTAC, DTOE, DT / Proiectului Tehnic, devizului general și listelor de cantități de lucrări etc.
Pe 16 octombrie 2023 proiectantul a predat Colegiului Pedagogic studiul topometric avizat OCPI, studiul geotehnic și studiul de amplasament.
Vineri, 8 decembrie 2023, proiectantul a transmis Colegiului și devizul general explicitat. Conform acestui document, pentru realizarea școlii modulare este necesară suplimentarea numărului de containere de la 130 la 157.
Totodată, potrivit documentației întocmite de proiectant, dar și a cerințelor de stabilitate, de siguranță la incendiu și seism (conform normelor ISU) și de sănătate publică (conform DSP), sunt strict necesare o serie de lucrări suplimentare pentru realizarea de terasamente și fundații și pentru construirea unei platforme betonate, a acoperișului, a instalațiilor (electrice, termice, apă, canalizare etc.) și racordurilor la utilități, pentru montarea de echipamente (supraveghere video, de detecție etc.), precum și pentru achiziționarea de dotări (bănci, scaune, catedre, table etc.).
Valoarea totală a acestei investiții, inclusiv a platformei betonate și realizării de racorduri și branșamente, este estimată de proiectant la 4.990.000 lei inclusiv TVA. Valoarea totală a școlii modulare (construcția propriu-zisă, platforma și celelalte lucrări și dotări menționate) se ridică astfel la circa 10.000.000 lei, sumă care va fi suportată din bugetul local.
Trebuie menționat faptul că după cele maxim 36 de luni în care este menită să funcționeze școala modulară, platforma betonată realizată va fi folosită pentru o nouă facilitate sportivă, Primăria Municipiului Iași urmând să construiască fie un teren de sport, fie o sală de sport ușoară.
6. Vineri, 8 decembrie 2023, Primăria Municipiului Iași a organizat o ședință de lucru pe tema stadiului proiectului școlii modulare, la care au participat reprezentanți ai Colegiului Pedagogic, Inspectoratului Școlar Județean și ai proiectantului. În cadrul ședinței au fost stabiliți următorii pași de parcurs pentru realizarea școlii:
– predarea de către proiectant a proiectului tehnic, detaliilor de execuţie şi a avizelor/acordurilor şi autorizaţiilor obţinute, conform Certificatului de Urbanism;
– aprobarea prin Hotărâre a Consiliului Local a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei şi a sumelor aferente acestei investiţii din bugetul local;
– organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări accesorii necesare realizării școlii modulare;
– derularea lucrărilor;
– organizarea procedurii de închiriere a încă 27 de containere modulare suplimentare, conform solicitărilor Colegiului Pedagogic.
– finalizarea lucrărilor accesorii şi livrarea, montarea şi punerea în funcţiune a școlii modulare.
În concluzie, Colegiul Pedagogic a parcurs până în prezent toți pașii administrativi și legali necesari, în termenele legale, fără sincope și blocaje.
Conducerea Primăriei Municipiului Iași își reafirmă angajamentul de a susține financiar realizarea școlii modulare, de a supune suplimentarea sumei necesare, potrivit cheltuielilor enumerate, atenției și votului Consiliului Local, de a elibera cu celeritate toate documentele și avizele necesare și de a oferi Colegiului Pedagogic tot sprijinul și expertiza necesare.
Licitația pentru consolidare și refuncționalizare
Reamintim că licitația pentru încredințarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a Colegiului Pedagogic, organizată de Primărie din luna mai cu o prevedere bugetară de 66.564.617,62 lei fără TVA (79.211.894,96 lei cu TVA), a atras patru oferte.
Evaluarea tehnică și cea financiară au fost finalizate, iar câștigătoare a procedurii a fost desemnată asocierea Grup Construcții Est SA – Stef Invest SRL cu o ofertă de 53.339.463,7 lei fără TVA (63.473.961,8 lei cu TVA).
Rezultatul acestei licitații a fost însă contestat de unul dintre competitori (Iasicon SA), iar situația este în prezent în analiza Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.
În urma demersurilor făcute de Primăria Municipiului Iași, Colegiul Pedagogic va fi consolidat și cu fonduri de 83.978.855,33 lei
de la Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național Școli Sigure și Sănătoase.