Șefa statului, la Conferința „Dreamicon”

MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a salutat, sâmbătă, participanții conferinței „Dreamicon”, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

„Moldova are un mare potențial pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul tehnologic și digital: avem oameni talentați și curajoși, internet de mare viteză și promovăm o politică fiscală prietenoasă. Despre acest lucru le-am vorbit, ieri, antreprenorilor locali din domeniul tehnologiilor digitale și investitorilor străini”, a menționat președintele.

Șefa statului a punctat că, împreună cu Guvernul și Parlamentul, va  încuraja cultura startup-urilor. Un exemplu în acest sens este programul dedicat pentru susținerea inovațiilor digitale și a startup-urilor tehnologice, lansat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Programul oferă finanțare în sumă de până la 500 de mii de lei pentru idei inovatoare în sectorul digital și IT.