„Implică-te! Și tu poți fi Moș Crăciun!”

Primăria Municipiului Iași a organizat, în Sala Unirii (Cinema Victoria), alături de Direcţia de Asistenţă Socială, Ateneul Național din Iași și Iași TV Life, cea de-a XIII–a ediție a acțiunii sociale „Implică-te! Și tu poți fi Moș Crăciun!”.
În cadrul evenimentului, într-un cadru festiv specific Sărbătorilor de Iarnă, am avut bucuria de a acorda circa 750 de pachete în valoare de aproximativ 150 de lei fiecare, din bugetul Primăriei Municipiului Iaşi și din sponsorizări, pentru aproximativ 750 de copii proveniți din 400 de familii aflate în dificultate.
Acțiunea s-a adresat copiilor proveniţi din familii vulnerabile și copiilor cu dizabilități aflați în monitorizarea Direcţiei de Asistenţă Socială, Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, Fundaţiei „Star of Hope”, Fundaţiei Serviciilor Sociale „Bethany”, Fundaţiei „Salvaţi Copiii”, Fundaţiei „Alături de voi”, Fundaţiei Hecuba și Asociaţiei „Surâsul Albastru”.
„Sperăm că am reușit să aducem un zâmbet pe chipurile acestor copii într-o perioadă în care cu toții – mai ales cei mici – trebuie să ne bucurăm de frumusețea Crăciunului!”, a transmis primarul Mihai Chirica.