Data de 20 decembrie este marcată în calendarul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” prin activități dedicate aniversării 𝑝𝑎𝑡𝑟𝑜𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠𝑝𝑖𝑟𝑖𝑡𝑢𝑎𝑙 al instituției, 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐀𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮 (1934-1986), unul dintre artiștii care au marcat puternic și definitiv limbajul sculptural al artei românești în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Astfel, programul aniversar „Apostu ʼ89”, ce se va derula 𝗺𝗶𝗲𝗿𝗰𝘂𝗿𝗶, 𝟮𝟬 𝗱𝗲𝗰𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯, 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝗮̂𝗻𝗱 𝗰𝘂 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟳.𝟬𝟬, invită publicul larg la o călătorie spirituală în lumea artelor vizuale, a cuvântului scris și a muzicii, prin întâlnirea cu nume importante ale artei plastice românești, cu personalități remarcabile din spațiul literaturii naționale și universale și cu muzicieni de prestigiu.
Evenimentul găzduiește expoziția „Reflexii și introspecții”, ce poartă semnătura unuia dintre cei mai apreciați artiști plastici români, 𝐕𝐚𝐥𝐞𝐧𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐃𝐫𝐮𝐭̦𝐮. Expoziția, construită în jurul relației dintre om şi natură, concepută ca o sinestezie a simţurilor, un spaţiu al regăsirii de sine și un elogiu adus frumosului, va fi prezentată de dr. 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐁𝐢𝐥𝐚𝐬̦𝐞𝐯𝐬𝐜𝐡𝐢, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Iași.
𝑉𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡𝑖𝑛𝑎 𝐷𝑟𝑢𝑡̦𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎𝑛𝑎𝑔𝑒𝑟 𝑎𝑙 𝐶𝑜𝑚𝑝𝑙𝑒𝑥𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑎𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 „𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎” 𝑑𝑖𝑛 𝐼𝑎𝑠̧𝑖, 𝑚𝑒𝑚𝑏𝑟𝑢 𝑎𝑙 𝑈𝑛𝑖𝑢𝑛𝑖𝑖 𝐴𝑟𝑡𝑖𝑠̧𝑡𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑃𝑙𝑎𝑠𝑡𝑖𝑐𝑖, 𝑓𝑖𝑙𝑖𝑎𝑙𝑎 𝐼𝑎𝑠̦𝑖. 𝐷𝑒𝑠𝑓𝑎̆𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑜 𝑠𝑢𝑠𝑡̦𝑖𝑛𝑢𝑡𝑎̆ 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑠𝑐𝑒𝑛𝑎 𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑛𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑝𝑙𝑎𝑠𝑡𝑖𝑐𝑒. 𝐴𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡𝑎 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑜𝑎𝑠𝑒 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑖, 𝑎𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑜 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑏𝑜𝑔𝑎𝑡𝑎̆, 𝑖̂𝑛 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙 𝑖̂𝑛 𝑑𝑜𝑚𝑒𝑛𝑖𝑢𝑙 𝑝𝑖𝑐𝑡𝑢𝑟𝑖𝑖 𝑠̦𝑖 𝑐𝑒𝑙 𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑛-𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟, 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑎𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑔𝑎̆𝑠𝑖𝑛𝑑𝑢-𝑠𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑖 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑡̦𝑎𝑟𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑠𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 (𝑆𝑈𝐴, 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝐵𝑟𝑖𝑡𝑎𝑛𝑖𝑒, 𝐺𝑟𝑒𝑐𝑖𝑎, 𝐺𝑒𝑟𝑚𝑎𝑛𝑖𝑎, 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎, 𝐼𝑡𝑎𝑙𝑖𝑎, 𝑂𝑙𝑎𝑛𝑑𝑎 𝑠̦𝑖 𝑆𝑢𝑒𝑑𝑖𝑎).
Manifestările programului cultural vor continua cu „Spectacolul Cărții”, o formulă unică de invitație la lectură, prilejuită de apariția noului volum „Cuvântul și carele de foc. O aventură subiectivă în poetica ființării” (editura EIKON, București), semnat de 𝐈𝐨𝐧 𝐅𝐞𝐫𝐜𝐮 și 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐌𝐚𝐧𝐭𝐚.
Criticii literari 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐉𝐢𝐜𝐮 și 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞 𝐈𝐬𝐚𝐜𝐡𝐢 vor avea misiunea de a aduce la lumină esența acestei cărți, cu un conținut enciclopedic, menită să deschidă o cale de pătrundere în profunzimile și tainele existenței umane.
Pe parcursul programului cultural, doi muzicieni, uniți prin educație, pasiune și curiozitate pentru frumos, vor însoți publicul într-o călătorie muzicală: 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐁𝐨𝐥𝐨𝐠 (violă) și 𝐆𝐚𝐛𝐫𝐢𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐜 (chitară clasică).
Pentru anul 2023, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.