Raportul de sustenabilitate al IULIUS pe anul 2022 – grija pentru mediu

 

 

IULIUS își concentrează resursele asupra dezvoltării de proiecte prin care să contribuie la modernizarea orașelor, grija pentru mediu și construirea unor comunități puternice fiind prioritare. Grija pentru mediu se regăsește în toate proiectelor IULIUS, iar măsurile implementate vizează eficientizarea resurselor naturale, prioritizarea acestora și adoptarea unor norme care reduc emisiile de carbon.

 

În contextul actual, grija pentru mediu a devenit o preocupare constantă și este integrată la nivelul strategiilor de dezvoltare ale business-urilor. Pentru compania Iulius, acest fapt se traduce prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon la nivelul tuturor proiectelor deja implementate sau aflate în fază de dezvoltare.

Proiectele din portofoliul Iulius dețin certificate verzi sau se află în curs de certificare, astfel sunt realizate în conformitate cu principiile internaționale de eficiență și sustenabilitate. În 2022, peste jumătate de milion de metri pătrați din portofoliul Iulius erau certificați LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), acesta fiind unul dintre cele mai renumite programe de certificare a clădirilor verzi, existent la nivel mondial.

 

O dovadă în acest sens este reprezentată de Ansamblul urbanistic Palas, singurul din Europa Centrală și de Est care a primit certificarea LEED Neighborhood Development pentru impactul pozitiv asupra comunității și modul sustenabil în care au fost concepute și construite clădirile din portofoliu. Printre măsurile luate în vederea certificării LEED se numără îmbunătățirea eficienței consumului de apă și energie, gestionarea emisiilor și a deșeurilor, dezvoltarea infrastructurii de producere a energiei regenerabile din surse alternative, folosirea corpurilor de iluminat cu tehnologie LED și implementarea unor reguli care să ducă la diminuarea emisiilor de carbon.

Spațiile verzi, ancoră a proiectelor Iulius, reprezintă locul în care comunitățile din orașele în care compania investește participă la o varietate de activități, experimentând nenumărate posibilități de petrecere a timpului liber. Trei grădini urbane în Iași, Cluj și Timișoara, peste 80.000 de arbori maturi și arbuști, mii de metri pătrați de gazon, carusel venețian, piațete în aer liber, toate se regăsesc în proiectele Iulius. Doar la Palas Iași, spațiile verzi reprezintă peste 45% din suprafața totală a ansamblului urban. Grădinile de la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara au devenit ancore pentru comunitate și găzduiesc circa 1.000 de spectacole anual.

 

În ideea reducerii emisiei gazelor cu efect de seră, compania Iulius a demarat în 2022 un amplu proiect de instalare de panouri fotovoltaice, în valoare de 3,5 milioane euro. Cu o producție estimată la 5.550 MWh anual, proiectul va genera o economie de aproximativ 10% la nivel de grup și o reducere de circa 1.500 tone dioxid de carbon. Comparativ cu anul 2019, consumul total de energie al clădirilor din portofoliul Iulius a scăzut cu 13%.

În ceea ce privește deșeurile menajere, IULIUS a reușit să le diminueze cu 31% față de 2019 și să crească volumul deșeurilor reciclabile cu 28% comparativ cu același an. Obiectivul pe termen mediu este scăderea cu peste 50% a deșeurilor eliminate prin depozitare. În acest scop, în 2022, a fost demarat „IULIUS – Zero Waste Program”, prin intermediul căruia se urmăreşte reducerea cantităților de deșeuri generate, atât la nivel organizațional, cât și în relațiile cu partenerii și furnizorii. Totodată, a fost implementat un program pilot care vizează compostarea deșeurilor organice din fiecare centru comercial.

Grija față de mediu are în vedere, pe lângă aspectele menționate, și identificarea și integrarea unor soluții referitoare la mobilitatea urbană. Astfel, Iulius implementează conceptul „orașului de 15 minute” în proiectele mixte, un spațiu în care se regăsesc elementele necesare desfășurării activității într-un mod eficient, în care distanțele dintre locul de muncă, magazine, școală, restaurante şi parc se pot parcurge pe jos sau cu bicicleta, reducând timpul pierdut în trafic și poluarea. Compania a investit 130 de milioane de euro în soluții de conectivitate, infrastructură, mobilitate alternativă, amenajarea de piste și a peste 1.000 de locuri de parcare pentru biciclete.