Primăria Municipiului Iași va iniția un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind adoptarea listei finale cu proiecte prioritizate incluse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Iași și a Zonei Metropolitane Iași pentru perioada 2021 – 2023. Lista include 331 de proiecte cu o valoare totală de 6.709.522.514,95 euro și reprezintă, practic, cadrul de dezvoltare a Municipiului Iași și a Zonei Metropolitane pentru următorul deceniu.
SIDU este și un instrument esențial pentru obținerea finanțării europene pentru proiectele din cadrul Programului Regional Nord – Est 2021 – 2027. SIDU conține lista proiectelor locale care pot fi realizate din diverse surse de finanţare (fonduri europene, fonduri naționale, buget local, parteneriat public – privat), atât de Primăria Municipiului Iași, cât și de sau în colaborare cu alte instituții (Guvernul României, Consiliul Județean Iași, comunele din Zona Metropolitană), în perioada 2021 – 2027 şi care pot contribui la atingerea obiectivelor strategice în perioada 2021 – 2030.
Aceste obiective strategice au în vedere dezvoltarea unui Iași conceput ca un pol urban sustenabil, tehnologizat, locuibil, de atracție, interconectat și bine guvernat. În acest scop lista de proiecte acoperă opt categorii de obiective care vizează inovarea tehnologică și competitivitatea economică, mobilitatea urbană, protecția mediului și folosirea surselor de energie regenerabilă, îmbunătățirea sistemului de educație și a celui de sănătate, reabilitarea fondului construit și promovarea identității locale, dezvoltarea serviciilor sociale și creșterea capacității administrative.
Lista proiectelor prioritare este deschisă de proiectele cu finanțare europeană câștigate de Primăria Municipiului Iași în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 (actualul exercițiu financiar european), care nu pot fi finalizate până la sfârșitul acestui an și care vor fi încheiate cu finanțare prin Programul Regional Nord-Est 2021 – 2027:
• Modernizarea campusului școlar tehnic al Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”
• Reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr.13
• Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând stații automate de închiriere a bicicletelor – Iași VeloCity
• Oaza de verdeață din cartierul nostru
• Zona de agrement C. A. Rosetti
• Eficientizarea energetică a Spitalului Clinic de Recuperare
• Centrul multifuncțional (Centrul Municipiul Socio-Educațional) Cicoarei
Următoarele 16 proiecte din lista prioritară au punctaj maxim (10 puncte din 10) și sunt proiecte de anvergură, cu precădere în domeniul infrastructurii, cu impact metropolitan, județean și regional:
• Construirea de parcuri industriale
• Extinderea terminalului internațional de transport pasageri
• Extinderea transportului terestru cu trenul metropolitan
• Modernizarea transportului public integrat la nivelul Zonei Metropolitane Iasi (stații, vehicule de transport public etc.)
• Amenajarea de puncte de oprire, căi de acces și parcări pentru deservirea trenului metropolitan pe direcțiile Gara de Nord – Lețcani, Gara de Nord – Piciorul Lupului (Ciurea), Gara de Nord – Ungheni
• Drum Trans Regio Iaşi – Vaslui
• Autostrada A7 (Autostrada Moldovei) Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani – Suceava – Siret
• Autostrada A8 (Autostrada Unirii) Paşcani – Iaşi – Ungheni
• Reabilitarea și extinderea la patru benzi a DN 28 Iași – Tomești (Tronsonul Tomești)
• Varianta de ocolire a Municipiului Iași – etapa I – Varianta Sud (Obiect 3 – trafic greu)
• Varianta de ocolire a Municipiului Iași – etapa I – Varianta Sud (Obiect 4 – trafic ușor)
• Construirea centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași
• Smart District – Dezvoltarea arealului Spitalului Regional de Urgență după un concept Smart City
• Construirea și dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași
• Sala Polivalentă „Regina Maria”
• Stadionul Municipal „Regele Ferdinand I”
Alte 40 de proiecte din listă au punctaje de peste 9,5 și se referă, de exemplu, la modernizarea, extinderea și construirea de școli, construirea unui nou sediu pentru Operă, construirea de creșe și săli de sport, construirea unui pasaj subteran pe strada Anastasie Panu – strada Palat, construirea noului depou din Dacia și extinderea liniilor de tramvai în Zona Metropolitană, proiecte deja câștigate prin Planul Național de Redresare și Reziliență etc.