Potrivit unui comunicat al ICR transmis, joi, AGERPRES, ţările în care s-au desfăşurat proiectele culturale sunt Albania, Austria, Australia, Africa de Sud, Belgia, Bulgaria, Chile, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Indonezia, Marea Britanie, Mexic, Republica Moldova, Portugalia, Polonia, Slovacia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Spania şi Noua Zeelandă.
În urma apelului ICR din luna ianuarie, au fost depuse 94 de proiecte, dintre care 52 s-au calificat pentru jurizare, comisia desemnând câştigători 14 operatori culturali în cadrul secţiunii „Arte vizuale” şi 13 la „Artele spectacolului”, bugetul alocat de institut pentru această primă ediţie a programului, reluat cu succes după o pauză de zece ani, fiind de 2.400.000 lei.
Proiectele care au primit cofinanţare de la ICR s-au adresat mai multor categorii de public, contribuind la creşterea vizibilităţii culturii române în lume.
Conform ICR, Programul Cantemir a vizat excelenţa artistică, originalitatea, încurajarea fuziunii formelor artistice inovatoare şi experimentale; dimensiunea europeană, cooperarea/coproducţiile internaţionale; contribuţia la creşterea vizibilităţii culturii române şi a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creaţii româneşti reprezentative; atragerea publicului prin valoarea şi relevanţa culturală/artistică a proiectului; susţinerea parteneriatelor dintre operatorii culturali români şi străini, pe de-o parte, şi organizaţiile culturale internaţionale, pe de altă parte; reliefarea unor teme culturale de actualitate, specifice anului cultural 2023.
O nouă sesiune a programului va fi anunţată de ICR în ianuarie 2024. AGERPRES