Atenție, călători: În postul vamal Leușeni-Albița, trafic sporit de călători și autoturisme

Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. În punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița se atestă trafic sporit de călători și autoturisme, informează MOLDPRES.

Potrivit Poliției de Frontieră, direcția ieșire din Republica Moldova, intrare în România, rămâne a fi aglomerată, ambuteiajul fiind format și pe partea moldovenească, după barieră.

Astfel, pentru fluidizarea fluxului, au fost deschise spre circulație toate pistele de control disponibile. Totodată, fluxul a fost direcționat pe benzile opuse de deplasare.

În acest context, autoritatea solicită călătorilor să opteze pentru posturile vamale: Leova, Cahul și Costești, unde se circulă în regim normal.

De asemenea, Poliția de Frontieră a precizat că în postul de trecere a hotarului Sculeni, în continuare, se atestă flux majorat pe sensul de ieșire din țară, iar angajații instituției lucrează la capacitate.