Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, iar rulajul se cifra la 4,063 milioane de lei (816.844 euro), după primele 30 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,28%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,26%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,30%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a apreciat cu 0,20%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,66%, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, s-a apreciat cu 0,49%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau UCM Reşiţa (+14,12%), Alumil Rom Industry (+2,86%) şi Fondul Proprietatea (1,34%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Sinteza (-4%), IAR SA Braşov (-2,17%) şi Şantierul Naval Orşova(-1,85%). AGERPRES