China prezintă noi imagini cu un portavion din noua generaţie

Presa de stat din China a prezentat imagini noi cu cel mai avansat portavion al său, Fujian, de concepţie şi construcţie integral chineze, semnalează miercuri Reuters.

Portavionul din noua generaţie a fost prezentat pentru prima dată publicului în iunie anul trecut.

Imaginile de acum includ rampe de lansare care pot catapulta de pe punte o gamă mai largă de aeronave.

Nava nu a efectuat încă primele teste pe mare, însă se ştie deja că este mai mare şi mai avansată tehnologic decât Shandong, portavionul chinez lansat în 2019, şi decât Liaoning, cumpărat la mâna a doua din Ucraina în 1998 şi ulterior modernizat în China.

Marţi seara, televiziunea de stat de la Beijing a difuzat imagini cu Fujian, remorcat de un vas mai mic; pe puntea portavionului se puteau vedea toate cele trei rampe ale sistemului electromagnetic de catapultare.

„În noul an, nu vom sta nicio clipă, vom munci cu hotărâre şi ne vom strădui să fim gata de luptă cât mai curând posibil”, a declarat conform aceleiaşi surse un ofiţer de pe Fujian.

Portavionul a efectuat diferite teste, inclusiv de acostare, înainte de cele pe mare, aşteptate de unii observatori încă din 2023. Testarea sistemului de catapultare a început în noiembrie anul trecut, conform ziarului de stat chinez Global Times.

Fujian va fi primul portavion din lume echipat cu cel mai nou sistem electromagnetic de lansare a aeronavelor (EMALS), cu excepţia portavioanelor americane din clasa Ford, cu propulsie nucleară, aflate în pregătire pentru marina militară a Statelor Unite. Versiunea chineză a EMALS poate lansa mai multe tipuri de aeronave decât Shangdong sau Liaoning, va fi mai fiabilă şi mai eficientă energetic, reprezentând – potrivit Reuters – un nou reper în modernizarea forţelor armate chineze.

Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a cerut de mai multe ori creşterea capacităţii de luptă şi noi progrese tehnologice înaintea aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Armatei de Eliberare a Poporului, în 2027. Mai mulţi ofiţeri americani cu grade mari au afirmat că China va lansa înainte de acest termen o invazie pentru ocuparea Taiwanului.

Insula independentă de facto, revendicată de Beijing, se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 13 ianuarie. Taiwanezii au afirmat că China îşi continuă zilnic activităţile militare în Strâmtoarea Taiwan şi în împrejurimi. Avioanele de vânătoare chineze depăşesc uneori linia de demarcaţie de la mijlocul strâmtorii; China nu recunoaşte limita neoficială respectivă. AGERPRES