Evenimentul va reuni miniştri de Externe din state UE şi NATO, precum şi înalţi oficiali şi reprezentanţi ai mediului academic din Europa şi SUA, arată un comunicat MAE transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, reuniunea va aborda subiecte de interes pentru mediul de securitate: implicaţiile strategice ale războiului de agresiune al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, viitorul arhitecturii europene de securitate, celebrarea a 20 de ani de la extinderea NATO din 2004, Summitul NATO de la Washington din iulie şi perspectivele cooperării cu regiunea Asia-Pacific.
În marja participării la acest eveniment, ministrul român va avea întrevederi bilaterale cu omologii lituanian şi suedez. Cele două întâlniri vor oferi prilejul unor discuţii privind relaţiile bilaterale, temele de actualitate ale agendei europene şi regionale, precum şi aspecte ale cooperării în cadrul UE şi NATO. AGERPRES